Simona Halep s-a calificat în semifinale la turneul din Dubai, după ce a învins-o pe Ekaterina Makarova, locul 9 WTA.
Simona Halep va debuta, marți seara, la turneul din Dubai, unde s-a calificat direct în turul doi.
Doi jucători de tenis români se vor întâlni, pentru prima dată, în sferturile competiției de Grand Slam Australian Open, la proba de dublu masculin.
Universitatea Cluj va juca pentru prima dată după 20 de ani în semifinalele CUpei României, iar adversarii le vor fi cei de la CFR Cluj.
Potrivit unui articol publicat, luni, pe site-ul oficial WTA, Serena Williams ar putea rămâne fără titlul de nr. 1 mondial după terminarea Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Clujul are acum două echipe în semifinalele Cupei României, Universitatea Cluj reușind să se califice în următoarea etapă a competitiei după aproape 20 de ani.
Antrenorul celor de la CS Mioveni, Claudiu Niculescu, este nervos din cauza rezultatului din partida din sferturile Cupei României, împotriva echipei CFR Cluj.
Universitatea Cluj va juca, miercuri, în sferturile Cupei României, în fața celor de la Pandurii Târgu Jiu.
Antrenorul Universității Cluj, George Ogăraru, este încrezător în șansele echipei sale de a câștiga Cupa României.
Simona Halep a fost învinsă de sârboaica Ana Ivanovic, ocupanta locului 7 în topul WTA, în ultimul meci din grupele Turneului Campioanelor, de la Singapore.
Simona Halep joacă la această oră contra jucătoarei din Serbia, Ana Ivanovici, dar după rezultatul de până acum Serena Williams este în semifinale
Presa din SUA crede că Simona Halep va juca mai slab cu Ana Ivanovici, pentru ca Serena Williams să fie eliminată de la Turneul Campioanelor.
Jurnalistului Radu Banciu a comentat într-un stil ciudat meciul dintre Serena Williams şi Bouchard.
Simona Halep a învins-o fără drept de apel pe Serena Williams, scor 6-0, 6-2.
Românca Simona Halep, locul 4 WTA, va juca în grupa roșie la Turneul Campioanelor. Ea le va întâlni pe Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici.
Ilinca Maria Băcilă, o elevă de 16 ani din Cluj-Napoca, a reușit să îi uimească pe antrenorii concursului Vocea României cu abilitățile sale vocale.
România a câștigat Campionatul Mondial de Handbal feminin sub 18 ani.
Meciul din finala Campionatului Mondial de fotbal, dintre Germania și Argentina, a doborât recorduri de popularitate pe rețelele de socializare, pe Twitter înregistrându-se un record de 618.725 de mesaje publicate într-un minut,
CUPA MONDIALĂ 2014. Neymar s-a accidentat grav în meciul din sferturile de finală și nu va mai juca la această ediție a Cupei Mondiale, a declarat medicul echipei Braziliei, Rodrigo Lasmar.
Simona Halep s-a calificat în semifinala de la Wimbledon, după ce a învins-o în 57 de minute pe Sabine Lisicki.
Editorii site-ului oficial al WTA i-au dedicat ăn ăntregime un material jucătoarei de tenis Simona Halep, despre care spun că are toate șansele de a câștiga primul Grand Slam din cariera sa, turneul Roland Garros.
Sala Sporturilor "Horia Demian” din Cluj-Napoca găzduieşte, la sfârşitul acestei săptămâni, unul dintre cele doua turnee semifinale din Liga I de baschet masculin.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost nevoită să se retragă din nou dintr-un turneu din cauza problemelor medicale.
U BT Mobitelco Cluj s-a calificat în semifinală după ce a învins echipa CSU Sibiu, în deplasare, scor 74 - 72 (14-14, 14-26, 23-14, 21-20).
Echipa de U18 a clubului U Mobitelco a câștigat titlul național la categoria U18, după ce a învins în finală pe CSU Cuadripol Brasov, scor 100 - 80, în cadrul Turneului Final care s-a disputat la Bucuresti.
Echipa de junioare III a Liceului cu Program Sportiv Cluj s-a calificat in premiera la Turneul Final al Campionatului National de volei feminin.
UEFA a anunțat, miercuri, că va înființa o nouă competiție europeană, ce va fi a treia ca importanț după Campionatul Mondial şi Campionatul European.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, ocupanta locului 5 în topul WTA, va juca în această seară în turul doi al turneului de tenis de la Miami, împotriva australiencei Casey Dellacqua.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a pierdut semifinala turneului Indian Wells în faţa polonezei Agnieszka Radwanska (6-3, 6-4), însăromânca s-a consolat cu faptul că, începând de luni, va urca pe locul 5 în clasamentul WTA.
Leon Magdan a făcut cel mai impresionant număr al serii la Românii au Talent.