PSD amenință cu ieșirea de la guvernare, după ce Ilie Bolojan a anunțat un nou pachet de măsuri fiscale pe care social democrații nu le susțin sub nicio formă.
Deputatul PSD Cluj Remus Lăpușan continuă turneul prin județul Cluj, acolo unde se întâlnește cu fermierii care produc legume de calitate. De data aceasta a fost acasă la „domnul Adrian Măcicășan”, un crescător local de roșii.
Într-un moment în care statul aplică măsuri fiscale tot mai dure, deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, atrage atenția asupra dezechilibrelor profunde din sistemul de impozitare.
Programul Rabla pentru persoane fizice revine: 200 de milioane de lei puși la bătaie de Ministerul Mediului
Încrengături bizare la curtea de Conturi, acolo unde fiica celui care conduce mașina procurorului-șef al DNA a fost angajată pe un post cheie.
Proiectul de lege poartă mesajul „Ursul nu e jucărie – păstrează distanța, respectă natura” și interzice hrănirea sau apropierea intenționată de urși la o distanță mai mică de 50 de metri.
Pentru prima oară, Curtea Constituțională a României va fi condusă de o femeie.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, îi anunță pe români că reforma pensiilor speciale a fost deja inclusă în al doilea pachet de măsuri fiscale.
Cine taie panglica la drumul expres de la Tureni? Întrebare legitimă a deputatului clujean Remus Lăpușan care susține că ar trebui să păstrăm decența legat de inaugurarea cu fast a 5 kilometri de drum
Deputatul clujean Remus Lăpușan este „amărât” să vadă măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan și lasă de înțeles că este extrem de nemulțumit de ce va urma pentru populație.
Emil Boc își pune în cap numele grele din USR, după ce i-a făcut „papagali” pe consilierii locali. Va fi afectată coaliția de guvernare?
Deși a trecut puțin timp din clipa în care a ajuns președintele României, Nicușor Dan pare să nu mai fie atât de popular precum și-ar dori. Cel puțin asta arată cel mai recent sondaj INSCOP.
Emil Boc anunță că traficul greu va fi interzis în Cluj-Napoca începând cu 15 iulie, iar cele 1.800 de TIR-uri și camioane de mare tonaj vor avea la dispoziție trasee alternative.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a acordat un interviu amplu în care vorbește deschis despre pe care o va lua în zilele următoare, în contextul în care numele său este vehiculat pentru funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Na
Sistemul Park&Ride de la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca ar putea fi extins pentru a include și opțiunea Park&Fly, însă inițiativa a fost criticată în cadrul celei mai recente ședințe de Consiliu Local.
Un cunoscut activist clujean anunță că „extrema dreaptă” va ajunge la putere în viitor, dacă sunt menținute actualele măsuri de austeritate.
Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, partidul condus de George Simion (AUR) ar obține peste 40% din voturi, cam atât cât au PSD, PNL și USR la un loc.
Profesorul clujean Adrian Papahagi transmite un mesaj clar pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
Deputatul PSD Remus Lăpușan anunță finalizarea unui segment important de infrastructură rutieră, care scurtează semnificativ drumul spre litoralul românesc.
Un caz inedit și totodată revoltător; Primăria comunei Sălsig, din Maramureș, condusă de Daniel Pop (PSD), a achiziționat recent un sejur de lux la mare, plătit din bani publici, cu scopul declarat de a participa la un curs de formare profesională
Vasile Dîncu, președintele PSD Cluj, pe urmele lui Mircea Geoană! A fost ales într-o poziție cheie la NATO
Deputatul clujean Remus Lăpușan anunță că anul 2026 va deveni „Anul Constantin Brâncuși”, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor.
Europarlamentarul Vasile Dîncu ar fi varianta propusă de PSD la șefia Serviciului de Informații Externe (SIE). Funcția revine PSD conform negocierilor din coaliția de guvernare.
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj, atrage atenția asupra necesității unor măsuri ferme pentru protejarea consumatorilor și pentru garantarea securității energetice a României.
Marți, 24 iunie 2025, clujeanul Mircea Abrudean a fost ales președinte al Senatului, fiind susținut de coaliția de guvernare PNL-PSD-USR-UDMR.
Cunoscutul profesor clujean Adrian Papahagi și-a imaginat cum ar fi arătat România cu o guvernare „suveranistă”, mai exact un guvern format din PSD, POT, SOS și AUR.
Cristian Popescu Piedone este vedetă națională după ce în ultimele luni a băgat spaima în toată lumea, de la Cluj-Napoca la București sau de la Iași la Timișoara.
Jurnalistul Florin Negruțiu a amintit că Ilie Bolojan va avea un mandat scurt de premier, până în aprilie 2027, după care PSD va veni cu un premier.
Noul Guvern condus de Ilie Bolojan va avea o structură extinsă, cu 16 ministere și 5 vicepremieri, reflectând echilibrul politic din coaliția formată din PSD, PNL, USR și UDMR.
După ce partidele s-au pus de acord ca Ilie Bolojan să fie prim ministru, fiecare dintre ele își aprobă în acest week-end în forurile de conducere participarea la guvernare și lista de propuneri pentru ministere