O hoață a fost prinsă, miercuri, de polițiștii clujeni, aceasta fiind acuzată că ar fi furat bani din două apartamente, după ce i-a păcălit pe locatari să o lase înauntru.
Capul rețelei denumită ”ACADEMIA INFRACTORILOR ROMÂNI”, Adrian Botez, zis ”Țâță”, a fost reținut la Cluj-Napoca în luna ianuarie. El conducea gruparea pe criterii militare, acordând grade subordonaților săi.
Mai multe persoane, adiministratori ai unor societăți comerciale din Jucu, sunt cercetate de polițiștii cluijeni pentru evaziune fiscală.
Un bărbat suspectat de sustragerea mai multor bunuri din cabane, din Mintiu Gherlii şi de incendierea unei anexe, a fost prins, marți, de polițiști.
Polițiștii clujeni au efectuat, marți, un control la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, pentru verificarea condițiilor în care se efectuează serviciile de taximetrie și rent-a-car.
O clujeancă se plânge că a fost oprită în acest sfârșit de săptămână în trafic de un echipaj al poliției și susține că a fost amendată pe nedrept.
Polițiștii clujeni au efectuat sute de controale și filtre rutiere pe tot parcursul săptămânii trecute, pe raza județului Cluj.
Patru persoane, trei bărbați și o femeie, au fost reținuți de polițiștii clujeni pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceștia fiind prinși în urma unui flagrant într-un magazin de electronice.
Un tânăr, de 22 ani, a fost prins de polițiștii clujeni, acesta fiind cercetat pentru furt de grizi din anexa unui imobil nelocuit din Suatu.
Proiectul de bike-sharing promis de primarul Emil Boc a tot fost amânat, însă acesta a promis că în curând va deveni funcțional.
Un conducător auto a fost prins, vineri, de polițiști în timp ce se afla la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Un adolescent de 14 ani este cercetat de polițiștii clujeni, acesta fiind suspectat că ar fi sustras un aparat GPS dintr-un autoturism parcat în Piaţa Mihai Viteazu.
O minoră de 13 ani, din Turda, este căutată de polițiștii clujeni după ce a dispărut de acasă în urmă cu câteva zile.
Două persoane, dispărute de acasă, sunt căutate de polițiștii clujeni, iar aceștia solicită ajutorul cetățenilor.
Un bărbat, de 43 de ani, din Pașcani, este căutat de polițiștii clujenni, după ce a plecat de la ferma la care lucra şi nu a mai revenit până în prezent.
Un nou scandal a izbucnit la o școală din Cluj-Napoca, iar, de această dată, un profesor de limba franceză este cercetat penal de polițiști pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Un clujean este cercetat de polițiștii clujeni, acesta fiind bănuit că ar fi înşelat o persoană cu circa 2.000 de lei, în urma unei tranzacţii online.
Doi clujeni s-au bătut ”ca frații”, chiar în prima zi de Paște, într-un bar din localitatea Bonțida.
Polițiștii de la Rutieră au reținut peste 1.000 de permise auto și 275 de taloane de înmatriculare au fost retrase în zilele de Sărbători, ia rcontroalele nu s-au încheiat încă.
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, duminică după-amiază, în localitatea Mera, cauzat de un scuterist beat.
Procurorii și poliția au prezentat fotografia bărbatului găsit mort în portbagajul unei mașini.
Polițiștii clujeni, alături de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, l-au prins, joi, pe un bărbat dat în urmărire internațională.
Polițiștii clujeni au prins, joi, trei tineri, după ce aceștia au dat o spargere la o societate comercială din Cluj-Napoca.
Polițiștii de la Rutieră vor ieși în trafic cu 415 aparate radar, pe 393 de tronsoane de drumuri în perioada sărbătorilor de Paşti.
Multe persoane au fost țepuite în ultima perioadă la Cluj de escrocii care pretind că vor să le vândă combustibil la un preț foarte avantajos, însă aceștia par să nu poată fi opriți nici măcar de polițiști.
Doi șoferi s-au ales cu dosare penale, chiar înainte de sărbători. Cum i-au prins polițiștii clujeni
Polițiștii clujeni au depistat, miercuri, doi bărbați, dați în urmărire națională pentru executarea unor pedepse cu închisoarea.
Polițiștii clujeni au reținut, marți, o femeie pentru instigare la furt calificat, aceasta fiind acuzată a determinat doi bărbați să sustragă bunuri din imobile.
Un sibian beat a intrat cu mașina în refugiul de tramvai de pe strada Horea.
Un polițist din comuna bistițeană Nimigea a fost bătut rău, duminică noaptea, după ce a fost chemat în localitatea Poienile Zagrei să aplaneze un scandal.