Vești cutremurătoare pentru credincioșii din Cluj! Pastorul Szilágyi Imre a murit la 62 de ani: „Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică”
Doliu la Câmpia Turzii: a murit pastorul reformat Szilágyi Imre. Mesajul primarului Dorin Lojigan pentru comunitatea maghiară
Pastorul reformat Szilágyi Imre din Câmpia Turzii a murit vineri, 23 octombrie, la vârsta de 62 de ani, după ce a slujit comunitatea reformată din municipiu până la sfârșitul vieții.
Vestea a îndoliat credincioșii maghiari din orașul din sudul județului Cluj, unde Szilágyi Imre a fost, în ultimii ani, pastorul parohiei reformate. Familia a făcut public anunțul de deces prin Eparhia Reformată din Ardeal, care are sediul la Cluj-Napoca.
Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, și-a luat rămas-bun de la pastor printr-un mesaj care începe cu „Odihnă veșnică, Szilágyi Imre!”. Edilul a spus că a aflat „cu profundă tristețe” despre moartea lui și l-a descris drept „un om dedicat credinței și comunității pe care a slujit-o”.
„Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, credincioșilor reformați și întregii comunități maghiare din Câmpia Turzii”, a declarat Lojigan.
Primarul și-a încheiat mesajul cu o rugăciune: „Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veșnică, iar celor rămași, mângâiere și putere în aceste momente de durere”.
Trei parohii într-o viață de slujire
După terminarea studiilor de teologie, Szilágyi Imre și-a început slujirea la Sânpetru de Câmpie, comună din județul Mureș. A fost apoi pastor al Parohiei Reformate din Ocna Dejului, localitate care aparține municipiului Dej.
De acolo a ajuns la Câmpia Turzii, unde credincioșii l-au ales pastor. Parohia ține de Protopopiatul Reformat Turda și a fost ultima lui comunitate.
Biserica în care a predicat se află în Piața Mihai Viteazul, în centrul municipiului. Lăcașul a fost ridicat între 1679 și 1680, probabil pe locul unei biserici medievale, și figurează pe lista monumentelor istorice din județul Cluj.
Când va fi înmormântat pastorul Szilágyi Imre
Priveghiul are loc luni, 26 octombrie, de la ora 17.00, la Biserica Reformată din Câmpia Turzii.
Slujba de înmormântare începe marți, 27 octombrie, la ora 14.00, tot de la biserica din centrul orașului, unde pastorul a slujit până la moarte. Credincioșii, prietenii și cei care l-au cunoscut își pot lua rămas-bun de la el la priveghi sau la slujba de marți.

0 Comentarii