Ioana are doar 20 de ani, o vârstă la care alți tineri sunt preocupații de studii și ieșirile cu prietenii.
Peste 60 de proiecte în cadrul apelurilor "Primul student din familie", finanţate prin Programul Educaţie şi Ocupare, au fost aprobate de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Extinderea duratei testului la Evaluarea naţională la clasa a II-a, de la 30 de minute la 45 de minute.
Anul trecut, Ponderea gospodăriilor dotate cu baie/duş a fost de 84,6%, iar a celor dotate cu grup sanitar de 83,3%, conform unei analize privind condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, în 2023.
Creștem o generație de copii bolnavi, care nu ajung niciodată într-un an de zile să mănânce la prânz.
Criza de medici din România se adâncește pe zi ce trece, fiind alimentată de o serie de factori precum distribuția inegală a personalului, emigrarea masivă a medicilor și blocarea angajărilor în sistemul de sănătate.
În premieră, de la 1 septembrie 2024, școlile din România pot solicita centrelor județene un psiholog, care poate fi psiholog clinician sau psihoterapeut.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca anunță deschiderea sesiunii de admitere de toamnă pentru ciclul de studii universitare de licență, dedicată locurilor rămase disponibile după admiterea din iulie 2024
Un raport recent al Expert Forum (EFOR) evidențiază o creștere alarmantă a numărului de reședințe stabilite în localitățile rurale înaintea alegerilor locale din 9 iunie 2024
Românii pot cumpăra, începând de luni, 12 august, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de unu şi trei ani, cu dobânzi anuale de 5,8% şi, respectiv, 6,6%.
Via Transilvanica a fost inclusă pe lista anuală „World`s Greatest Places” a revistei Time, numărându-se în cele mai reprezentative 100 de destinații turistice ale anului 2024.
Peste 20% din elevii din ciclul primar, din mediul rural, fac învățământ simultan, adică ore cu elevi din alte clase, mai mari sau mai mici, potrivit datelor Ministerului Educației.
Un artist, un om al muzicii populare și al muzicii ușoare, clujean venit din mediul rural.
După scandalul cărților aruncate la gunoi la Colegiul Anghel Saligny din Cluj-Napoca o clujeancă spune că problema aruncării cărților la gunoi nu ține doar de nesimțire, ci și de faptul că de multe ori nimeni nu le acceptă.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează în perioada 18-21 iulie 2024, Tabăra de vară destinată elevilor din zone defavorizare.
Premieră în România! Aplicația „Ospătar de la distanță” va fi implementată în trei resturante din Cluj-Napoca, urmând ca și localurile din alte orașe să adopte această metodă.
La examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, în județul Cluj, s-au înscris 5.276 absolvenți ai claselor a VIII-a, care vor susține examenul în 109 unități de învățământ preuniversitar
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca anunță un număr mai mare de locuri disponibile pentru admiterea din sesiunea iulie 2024, oferind astfel noi oportunități pentru viitorii studenți în domeniul medical.
În ultimii ani, administrația PNL, în frunte cu Alin Tișe, nu a mai lansat proiecte mari de investiți în județul Cluj. Sunt încă multe de făcut ca să ajungem la standardele de viață pe care ni le dorim, dar pare că nu mai există voință.
REPORTER: Domnule Alexandru Cordoș, aveți o experiență vastă în administrația publică locală și în administrație privată. Ați fost consilier local PSD în Cluj-Napoca, ați fost consilier județean, sunteți cadru uiversitar.
Există un loc de muncă în România unde salariile pot ajunge la 14.000 de lei în mână, însă nimeni nu se înghesuie să se angajeze.
Sameday, una dintre cele mai mari companii de curierat din România a extins serviciile de livrare în easybox și în localitățile din mediul rural.
Sunt multe locuri în care încă nu sunt terenuri de sport – ar trebui să existe în fiecare comună, nu neapărat pentru că s-ar face performanță cu fotbalul sau cu volei sau baschet, dar am încuraja copiii să înlocuiască device-urile electronice
Concursul cu cai de tracțiune a avut loc in acest week-end la Cluj, în comuna Gilău. Caii din diferite rase și-au dovedit forța impresionantă dar și-au etalat si frumusețea, în timp ce proprietarii lor și-au arătat indemînarea de a-i struni.
De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – de
Ziua de joi din Săptămâna Patimilor este de o deosebită importanță pentru creștini.
Un nou sondaj INSCOP arată că 62% din români sunt de acord cu introducerea votului obligatoriu.
În momentul de față, preoții primesc sprijin salarial de la stat: 65% sau 80%, în funcție de veniturile bisericii. Restul și-l asigură din fondurile parohiei. Patriharul Daniel susține că cei din mediul rural nu se pot finanța.
Parcările din Cluj-Napoca sunt tot mai scumpe, ajungând să coste deja cât o mașină bună. Oare până unde va crește prețul imobiliarelor, mai ales că mulți încep să migreze spre periferie?
Profesorul Mihai Lăcătușu, fost inspector școlar general, a criticat apetența părinților de a le da indicații profesorilor.