Vrei să studiezi la UBB? Iată ce trebuie să știi despre locurile bugetate, taxele, probele de admitere și cazarea oferită în Campusul Hașdeu


UBB dă startul admiterii pentru anul universitar 2025-2026. Peste 5.500 de locuri bugetate și mii de locuri cu taxă, disponibile pentru candidați

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a deschis oficial admiterea pentru anul universitar 2025-2026, oferind peste 5.500 de locuri bugetate pentru studenții de licență, peste 10.000 de locuri cu taxă și aproximativ 3.000 de locuri pentru programe de învățământ la distanță și frecvență redusă.

UBB pune accent pe incluziune și diversitate: sunt disponibile locuri speciale pentru candidații de etnie romă, cei proveniți din mediul rural, din sistemul de protecție socială, persoanele cu dizabilități, dar și pentru românii din afara granițelor țării. La nivel de masterat, oferta cuprinde peste 3.600 de locuri bugetate și peste 7.000 cu taxă, cu alocări similare pentru categorii speciale.

Candidații pot alege din 267 de programe de licență și 241 de programe de masterat, cu opțiuni variate: învățământ cu frecvență, la distanță sau cu frecvență redusă. Pentru studenții care vin din afara Clujului, UBB oferă 420 de locuri în căminele Campusului Hașdeu, la un tarif accesibil de 30 lei/pat/noapte, cu posibilitatea de cazare împreună cu părinții.

Perioada oficială de admitere este între 10 și 29 iulie 2025, iar procesul include înscrieri, probe scrise sau orale, afișarea rezultatelor, contestații și confirmarea locurilor. Tematica și bibliografia pentru probe sunt disponibile pe site-urile facultăților.

Pentru detalii despre taxele de admitere și școlarizare, candidații pot consulta paginile oficiale ale UBB. Mai multe informații generale sunt accesibile pe site-ul dedicat admiterii: https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.

Comentarii Facebook