Florin Ristei se întoarce la X Factor în noul sezon, însă într-un rol cu totul diferit față de ceea ce a făcut până acum! După ce a câștigat concursul în 2013 și a fost jurat în sezoanele trecute, Ristei va reveni pe scena emisiunii, de data aceasta în ca
Primele trimestriale și cele de performanță au schimbat semnificativ clasamentul salariilor în România: IT-iștii și petroliștii nu mai dețin primele locuri în topul celor mai mari venituri.
Luna septembrie aduce transformări importante pentru patru zodii, care vor simți o schimbare radicală a destinului.
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna iulie 2024, la 5,42%, de la 4,94% în iunie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat duminică, 11 august, proiectul calendarelor aferente simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru anul școlar 2024-2025.
Primăria Comunei Florești a anunțat că traseul liniei M22 va fi deviat temporar sâmbătă, 10 august, din cauza lucrărilor de asfaltare de pe sectorul DN 1 - strada Dumitru Tăuțan.
Anul 2024 aduce angajaților din România 17 zile libere datorită sărbătorilor legale.
Cluj-Napoca a găzduit un curs european de medicină a dezastrelor.
Parkingul Negoiu din cartierul clujean Mănăștur a devenit, în ultima perioadă, scena unor acte de vandalism. Un clujean susține că ascensorul și casa scării se află într-o stare avansată de degradare, în urma actelor de huliganism.
România se menține pe locul al treilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe noi, însă Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș, atât pentru cumpărători, cât și pentru chiriași.
Ministerul Educației a anunțat miercuri că au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial al României, cele două ordine de ministru pentru aprobarea Statutului Elevului.
„Epopeea halucinantă" a unui lot de pe Autostrada Transilvania!
Două căprioare superbe au fost filmate marți după-amiază pe un câmp din Cluj.
Peluza Vișinie a venit cu o poziție oficială la tot ce s-a întâmplat pe parcursul săptămânii înainte de derby-ul Clujului și a avut o reacție dură la adresa conducătorilor clubului din Gruia.
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 42 de ani au fost arestați preventiv, în urma unei acțiuni de amploare a DIICOT Cluj, înainte de festivalul Untold.
Luna august 2024 se anunță a fi una deosebit de prosperă pentru anumite zodii, grație unei energii cosmice favorabile ce promite să deschidă uși și să ofere oportunități nesperate.
O firmă din România a primit o amendă usturătoare de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, după ce a trimis unei persoane mesaje comerciale nesolicitate.
Aproximativ 5.000.000 de români ar urma să plătească facturi mult mai la energie şi gaze naturale după expirarea plafonării preţurilor.
August începe cu Luna Nouă în Leu pe 4 august, iar în aceeași zi Venus intră în Fecioară, îndemnându-ne să ne facem planuri pentru viitor.
Iulius Mall Cluj a upgradat intrarea principală prin instalarea uneia dintre cele mai mari faţade media din Europa.
Compania Wizz Air a anulat zborul Valencia – Cluj Napoca, care trebuia să decoleze vineri seara, în jurul orei 22:30
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a precizat cât câștigă pe lună la formația pe care o antrenează.
Legendarul muzician Nicu Covaci, lider și fondator al formației rock Phoenix, s-a stins din viață vineri în urma unor probleme medicale avute în ultima perioadă. Marele artist a fost operat de urgență
La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Cluj, 2 pacienți au primit cel mai frumos cadou din partea unei familii îndurerate. Familia unui pacient în vârstă de 54 de ani din Deva, a găsit puterea de a ajuta alți oameni, de a oferi altor familii șan
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022.
Luna august a adus scumpiri la pompe! Prețul unui litru de benzină astăzi, 2 august 2024, este în creştere faţă de cel afişat în ziua precedentă.
Mircea Lucescu a devenit noul selecționer al României, după ce Edward Iordănescu a demisionat.
Se schimbă modul în care ANAF pune poprire pe salariu!
Mai mulți clujeni au solicitat Primăriei Cluj-Napoca să monteze limitatoare de viteză pe strada Borhanciului, în urma accidentului rutier de miercuri.
Luna august vine cu atmosferă boemă și cu evenimente estivale, care te vor face să te simți ca în vacanță, în Iulius Mall Cluj.