Ştiri      lumea copiilor

Judecătorul Cristi Danileț, despre greva din învățământ: „Salariile profesorilor trebuie triplate/Nu jigniți profesorii în aceste zile”

Judecătorul Cristi Danileț, despre greva din învățământ: „Salariile profesorilor trebuie triplate/Nu jigniți profesorii în aceste zile”

Sindicatele din educație au declanșat luni o grevă generală în școli, după ce la negocierile de duminică cu Guvernul nu s-a ajuns la nicio înțelegere.

După ce medicii le-au spus că micuţii lor vor orbi, doi soți îşi duc copiii într-o călătorie în jurul lumii

După ce medicii le-au spus că micuţii lor vor orbi, doi soți îşi duc copiii într-o călătorie în jurul lumii

Povestea tragică a unei familii din Canada a ajuns în presa din toată lumea. După ce medicii au diagnosticat trei dintre cei patru copii cu retinită pigmentară, doi soţi canadieni au decis să plece în jurul lumii şi să-i facă să se simtă „norocoşi”, în ci

Peste 9.000 de profesori din Cluj sunt vaccinați împotriva COVID-19. Care este situația în fiecare școală din județ?

Peste 9.000 de profesori din Cluj sunt vaccinați împotriva COVID-19. Care este situația în fiecare școală din județ?

Conform ultimelor informații furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, personalul din școlile clujene este vaccinați în proporție de 77%, reprezentând 9.150 de persoane.

Cluj: Lista școlilor și grădinițelor care încep fizic cursurile de luni. 46 rămân online pentru că profesorii nu cred în VACCIN

Cluj: Lista școlilor și grădinițelor care încep fizic cursurile de luni. 46 rămân online pentru că profesorii nu cred în VACCIN

46 de școli și grădinițe din Cluj rămân în online de luni, 8 noiembrie, pentru că mai puțin de 60% din personal este vaccinat.

Doar în 12 unități de învățământ din Cluj s-au vaccinat TOATE cadrele didactice. Procentajul vaccinării din fiecare unitate de învățământ din Cluj

Doar în 12 unități de învățământ din Cluj s-au vaccinat TOATE cadrele didactice. Procentajul vaccinării din fiecare unitate de învățământ din Cluj

Peste 200 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj au mai mult de 50% din cadrele didactice vaccinate.

Cluj: Peste 300 de clase nu merg la școală din cauza COVID. LISTA COMPLETĂ

Cluj: Peste 300 de clase nu merg la școală din cauza COVID. LISTA COMPLETĂ

Peste 340 de clase elevi și 35 de grupe de preșcolari stau acasă, în fața calculatoarelor, din cauza cazurilor de COVID descoperite în școli și grădinițe, în județul Cluj.

Peste 100 de școli și grădinițe din Cluj sunt afectate de COVID. MII de elevi fac orele online - LISTA COMPLETĂ

Peste 100 de școli și grădinițe din Cluj sunt afectate de COVID. MII de elevi fac orele online - LISTA COMPLETĂ

În județul Cluj, sunt 113 clase sau grupe de elevi sau preșcolari care nu merg fizic la școală, din cauza cazurilor de COVID-19.

Cluj: Se schimbă directorii și adjuncții din școlile și grădinițele clujene. Vezi lista cu posturile scoase la concurs

Cluj: Se schimbă directorii și adjuncții din școlile și grădinițele clujene. Vezi lista cu posturile scoase la concurs

Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.

Se redeschide Grădinița Lumea Copiilor din municipiul Cluj-Napoca

Se redeschide Grădinița Lumea Copiilor din municipiul Cluj-Napoca

Grădinița Lumea Copiilor din municipiul Cluj-Napoca a fost redeschisă prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj.

Scenariile de funcționare ale școlilor din județul Cluj. Unii elevi vor merge fizic la școală, iar alții vor continua cursurile online

Scenariile de funcționare ale școlilor din județul Cluj. Unii elevi vor merge fizic la școală, iar alții vor continua cursurile online

A fost aprobată Hotărârea scenariilor de funcționare a școlilor din județul Cluj. Astfel, copii află dacă vor merge fizic la școală din 8 februarie sau vor continua orele în mediul online.

Care sunt școlile si grădinițele din Cluj-Napoca unde încep cursurile luni. VEZI lista

Care sunt școlile si grădinițele din Cluj-Napoca unde încep cursurile luni. VEZI lista

Lista școli și grădinițe din Cluj-Napoca care încep luni, 8 februarie, cursurile.

Casa Corpului Didactic Cluj își ridică un GIGA sediu de birouri pe terenul de sport al unei foste școli din Gheorgheni - FOTO

Casa Corpului Didactic Cluj își ridică un GIGA sediu de birouri pe terenul de sport al unei foste școli din Gheorgheni - FOTO

Casa Corpului Didactic își ridică un sediu chiar pe terenul de sport folosit de Școala nr. 22. Terenul a fost atribuit prin HCL în 06.10.2009 Casei C.D.

15 gradinite clujene vor utiliza programe IBM KidSmart in educatia copiilor FOTO si VIDEO

15 gradinite clujene vor utiliza programe IBM KidSmart in educatia copiilor FOTO si VIDEO

IBM Romania a donat 15 unitati educationale IBM KidSmart gradinitelor selectate din Cluj-Napoca.

Incendiu la Gradinita "Lumea Copiilor" din Gheorgheni! Locul de joaca a luat foc VIDEO

Incendiu la Gradinita "Lumea Copiilor" din Gheorgheni! Locul de joaca a luat foc VIDEO

Locul de joaca din curtea gradinitei "Lumea Copiilor" din Gheorgheni a luat foc in jurul orei 19.00.

Grupul Scolar Samus implineste 60 ani de la infiintare! Vezi ce evenimente sunt programate

Grupul Scolar Samus implineste 60 ani de la infiintare! Vezi ce evenimente sunt programate

Grupul Scolar "Samus" Cluj-Napoca aniverseaza 60 de ani de la infiintare si organizeaza in perioada 3-6 mai o serie de manifestari.

Vezi lista copiilor castigatori la "10 pentru Cluj"

Vezi lista copiilor castigatori la "10 pentru Cluj"

Primaria Cluj a premiat prescolarii si elevii cu rezultate deosebite in anul 2010 in cadrul Galei "10 pentru Cluj".

Criza de personal in gradinitele din Cluj! Ministerul Educatiei a deblocat numai 5 posturi de ingrijitoare

Criza de personal in gradinitele din Cluj! Ministerul Educatiei a deblocat numai 5 posturi de ingrijitoare

Ministerul Educatiei a deblocat cinci posturi pentru a putea fi angajate ingrijitoare in gradinitele din Cluj Napoca, unde este criza de personal, a declarat inspectorul general scolar al ISJ Cluj, Anca Hodorogea.