Un tânăr de 25 de ani din Cluj-Napoca a ajuns în arest preventiv, după ce ar fi comis mai multe furturi din spații comerciale din oraș. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, acesta a fost reținut inițial pentru 24 de
Un incident extrem de violent, surprins pe camere video, a avut loc în noaptea de 17 spre 18 aprilie în localitatea Copăceni, în apropiere de Turda. Imaginile, intrate în posesia redacției, arată cum un bărbat este agresat cu brutalitate de mai mulți indi
Reprezentanții IPJ Cluj au anunțat că bărbatul care și-a pierdut viața pe DN VOCE, în Cluj, avea 45 de ani. Motociclistul a pierdut inexplicabil controlul motocicletei și s-a izbit, din plin, de un parapet de pe centura Vâlcele - Apahida. Anchetatorii vor
Traficul rutier este complet blocat pe centura Vâlcele–Apahida, în zona localității Pata, după producerea unui accident rutier deosebit de grav. Incidentul a avut loc pe DN VOCE, înainte de intersecția cu localitatea Pata, iar circulația este oprită în to
Polițiștii clujeni au ieșit în număr mare pe teren în cadrul uneia dintre cele mai ample acțiuni europene dedicate siguranței rutiere, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În doar 24 de ore, sute de șoferi au fost prinși apăsând prea tare pedala de a
Cum s-a produs accidentul din Cluj-Napoca unde două femei și o fetiță de 11 ani au ajuns la spital! O șoferiță n-a acordat prioritate la intersecție
Un accident rutier produs pe strada Plopilor din Cluj-Napoca a fost surprins de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic, iar imaginile sunt de-a dreptul spectaculoase. În filmare se poate observa clar momentul impactului dintre cele două mașini i
Accident pe o stradă din Cluj-Napoca! Două femei și o minoră de 11 ani, transportate la spital de urgență
FOTO. Un șofer de 20 de ani din Cluj a făcut praf două mașini parcate! Tânărul s-a dus la poliție abia după 18 ore de la producerea accidentului
Poliția Cluj a făcut precizări pentru Știri de Cluj după incidentul de la Curtea de Apel Cluj, unde o jurnalistă ar fi fost bruscată de șeful ARR aflat în arest pentru corupție.
Șeful ARR Cristian Anton, aflat în arest pentru fapte de corupție a fost dus astăzi la Curtea de Apel Cluj pentru judecarea contestației sale
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Biroul pentru Protecția Animalelor au identificat bărbatul surprins într-un videoclip, în timp ce ar fi agresat un exemplar canin, în cadrul unor așa-zise sesiuni de „dresaj”.
În urma apariției în spațiul public a articolului Știri de Cluj și a unor imagini video care surprind un posibil caz de abuz asupra unui animal, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Biroul pentru Protecția Animalelor au anunțat
Un nou caz revoltător de presupus abuz asupra animalelor a stârnit furia comunității din Cluj, după ce un videoclip apărut online arată un bărbat care lovește cu piciorul un câine, în ceea ce ar fi o sesiune de „dresaj”. Imaginile, distribuite inițial pe
În noaptea de Înviere, când mii de oameni au ieșit din case pentru a participa la slujbele religioase și pentru a lua lumină, polițiștii din Cluj au fost prezenți acolo unde era cea mai mare nevoie de ei: în mijlocul comunității. Siguranță și credință
Furt în centrul Clujului! Un bărbat a fost arestat după ce a dat lovitura și a fugit cu laptopuri și echipamente de mii de euro
IPJ Cluj a transmis un mesaj de sărbători adresat clujtenilor. Poliția îi îndeamnă pe cetățeni să fie atenți în trafic și vigilenți în comunitate, pentru ca Paștele să nu fie umbrit de evenimente neplăcute
Polițiștii clujeni au ieșit pe străzi în noaptea de miercuri spre joi, într-o razie care a vizat ordinea publică, drogurile și șoferii băuți. Au fost verificate 113 persoane și 95 de mașini. Bilanțul: 14 amenzi în valoare totală de 7.000 de lei
Razie de noapte în Cluj-Napoca: polițiștii au verificat mașini în Valea Chintăului, Piața 1 Mai și pe Strada Năvodari. Opt amenzi și opt certificate reținute pentru tobe modificate, noxe și anvelope uzate
IPJ Cluj le transmite șoferilor un mesaj clar înaintea sărbătorilor: atenție, toleranță și condus preventiv. Perioadele festive aduc mai multă aglomerație pe drumuri și, implicit, mai multe riscuri
Un incident șocant a avut loc marți, 7 aprilie 2026, în Cartierul Între Lacuri din Cluj-Napoca, pe strada Galați, când un curier Wolt a fost agresat de un șofer cu un obiect metalic, care s-a dovedit ulterior a fi o cheie de schimbat roți.
Zi agitată pentru polițiștii din județul Cluj, unde mai multe nereguli grave au fost descoperite într-un interval foarte scurt. Două cazuri flagrante - unul cu un tractor neînmatriculat și altul cu un șofer fără permis - au atras atenția autorităților, în
IPJ Cluj s-a sesizat din oficiu după incidentul violent în care un curier Wolt ar fi fost agresat. Mențiunea „7 februarie” din comunicat, eroare materială
Un incident extrem de violent a avut loc marți, 7 aprilie 2026, în Cartierul Între Lacuri din Cluj-Napoca, când un curier Wolt a fost atacat de un șofer cu o rangă.
Berzele care au blocat hornul Postului de Poliție Călățele s-au întors în această primăvară — dar de data aceasta au o casă nouă. IPJ Cluj le-a construit un stâlp special, iar păsările s-au mutat imediat
Un curier a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism pe strada Fabricii din Cluj-Napoca. Șoferul, un tânăr de 23 de ani din Alba, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției
Un motociclist a fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier în zona Kaufland Mărăști din Cluj-Napoca. Tamponarea dintre un autoturism și o motocicletă a avut loc marți
ARSENAL SECRET într-o casă din Cluj! O femeie și-a dat soțul de gol după o ceartă violentă. Polițiștii au găsit o armă și peste 100 de bucăți de muniție
Peste 950 de amenzi și 54 de permise reținute în județul Cluj, după o razie rutieră de șase zile. 339 de sancțiuni doar pentru viteză, aproape 800 de testări cu etilometrul și patru dosare penale pentru șoferi băuți la volan
Un șofer de 32 de ani din Turda a fost prins de două ori cu viteză excesivă pe DN1 E60, în mai puțin de 4 minute. Prima dată circula cu 162 km/h, a doua oară cu 111 km/h – în sens invers. Biroul Rutier Turda i-a aplicat două sancțiuni