Vești importante pentru viitorii motocicliști din Cluj. Apar noi trasee și puncte de examinare pentru categoriile A, A1, A2 și AM
Viitorii motocicliști din județul Cluj vor avea la dispoziție noi locații și trasee pentru susținerea probei practice la examenul auto. Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului Cluj, prefectul Maria Forna a emis două ordine prin care sunt aprobate noi puncte de plecare, sosire și poligoane de examinare pentru categoriile A, A1, A2 și AM.
Viitorii motocicliști din județul Cluj vor avea la dispoziție noi locații și trasee pentru susținerea probei practice
Măsura vine în sprijinul candidaților care doresc să obțină permisul pentru motociclete sau mopede și urmărește să facă procesul de examinare mai accesibil și mai bine organizat. Una dintre noutăți vizează municipiul Turda, unde a fost înființat un nou punct de examinare și un poligon destinat probei practice.
Acesta este amplasat în parcarea de pe strada Primăverii FN, în incinta fostei gări CFR Marfă. Traseul principal de examen va include mai multe artere importante din oraș, printre care străzile Gării, Ștefan cel Mare, Calea Victoriei, Libertății, Gheorghe Lazăr, Castanilor și Dr. Ioan Rațiu. De asemenea, examinatorii vor putea utiliza și străzi secundare de legătură.
O a doua modificare importantă privește zona Dezmir – Apahida și municipiul Cluj-Napoca. La solicitarea unei școli de șoferi, a fost aprobat un nou punct de plecare și poligon în satul Dezmir, cu acces direct către principalele artere rutiere din estul Clujului.
Traseul de examinare va porni din poligonul situat în Dezmir și va continua pe Varianta Ocolitoare Cluj Est, strada Traian Vuia, Calea Someșeni, Calea Dezmirului și Bulevardul Muncii. În Cluj-Napoca, candidații vor circula pe străzi importante precum Fabricii, 21 Decembrie 1989, București, Oașului, Câmpina, Fabricii de Zahăr, Dâmboviței, Între Lacuri și Dunării.
Potrivit Prefecturii Cluj, ambele decizii au fost luate pe baza documentației întocmite de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj și au primit avizul favorabil al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Cluj.
„Prin aceste măsuri, ne dorim să facilităm accesul candidaților la condiții moderne”
„Prin aceste măsuri, ne dorim să facilităm accesul candidaților la condiții moderne și eficiente de examinare, adaptate realităților din teren și nevoilor comunității. Noile puncte de examinare din Turda și Dezmir contribuie la desfășurarea unui proces mai accesibil, mai bine organizat și mai aproape de viitorii conducători de motociclete și mopede din județul Cluj”, a declarat prefectul Maria Forna.
Reprezentanții Prefecturii Cluj spun că noile trasee și poligoane vor contribui la desfășurarea în condiții mai bune a examenelor pentru obținerea permisului de conducere la categoriile destinate motocicletelor și mopedelor.


1 Comentariu