Vestea momentului pentru șoferii din Cluj cu permisul suspendat: Testul nu se mai dă unde știau, ci într-un loc nou din Cluj-Napoca
Unde se va da, de fapt, testul auto pentru reducerea suspendării permisului, în Cluj
Clujenii cărora li s-a suspendat dreptul de a conduce și care vor să susțină testul de cunoaștere a regulilor de circulație pentru reducerea perioadei de suspendare trebuie să știe că, de la 1 iulie 2026, lucrurile se schimbă complet în privința locului unde se dă examenul.
Până acum, testul putea fi susținut la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Cluj. Începând cu 1 iulie 2026, această variantă dispare. Potrivit IPJ Cluj, examinarea va fi organizată exclusiv de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.), conform prevederilor legale în vigoare.
Practic, polițiștii rutieri ies din ecuație, iar toată procedura trece în responsabilitatea instituției care se ocupă, de regulă, de permise și înmatriculări.
Unde se dă testul în Cluj
Pentru cei din județul Cluj, noua adresă unde se va susține testul este sediul S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj, situat în Cluj-Napoca, pe strada Traian Vuia nr. 157.
IPJ Cluj reamintește totodată că testul poate fi dat la sediul oricărui serviciu de permise și înmatriculări din țară, indiferent de județul în care a fost dispusă suspendarea. Cu alte cuvinte, cineva căruia i s-a suspendat permisul în Cluj poate susține testul și în alt județ, dacă îi este mai convenabil.
Ce trebuie să facă șoferii
Pentru detalii legate de programul de desfășurare a examinării, intervalele orare sau alte aspecte organizatorice, IPJ Cluj recomandă contactarea directă a S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj, instituția care preia integral organizarea testelor de la 1 iulie.
Schimbarea vine ca o veste importantă pentru toți șoferii aflați în perioadă de suspendare a permisului care speră să reducă acest interval prin promovarea testului — vechea rută, prin Poliția Rutieră, nu mai este valabilă.
UPDATE:
Instituția Prefectului Cluj vine cu detalii suplimentare despre noul sistem. Testul se dă acum digital, durează maximum 20 de minute și are 30 de întrebări, cu rezultatul „ADMIS” sau „NEPROMOVAT” afișat pe loc, pe ecran. Accesul în sală e gratuit, dar candidații trebuie să susțină testul în aceeași zi în care primesc bonul de ordine cu cod de bare — altfel acesta își pierde valabilitatea.
Sediul din Traian Vuia nr. 157 are program special pentru testul de reducere a suspendării: doar luni și miercuri, între orele 08:00 și 11:00. Tot vinerea, din motive tehnice, activitatea cu publicul la Cluj-Napoca se desfășoară redus, doar între 08:00 și 11:00, iar cei programați pentru vineri după-amiază se pot prezenta fie vineri dimineață, fie joi, 2 iulie, în program normal.
Instituția Prefectului mai atrage atenția că nu pot fi testați șoferii care nu au permisul suspendat, cei care au depășit termenul de reducere, cei aflați în stare de ebrietate sau cei care au mai dat deja testul în ziua sau săptămâna respectivă. În sală sunt interzise telefoanele, înregistrările audio-video și orice fel de înscrisuri ajutătoare.
1 Comentariu