În preajma Sărbatorilor Pascale, reprezentanții Prefecturii Cluj au vizitat secția de copii a Institutului Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuță" din Cluj-Napoca.
Justin Timberlake, superstarul american care va concerta în cadrul festivalului Electric Castle pe 17 iulie 2025, la Bonțida, județul Cluj, a început deja să-și facă simțită prezența prin cerințele specifice pe care le-a transmis organizatorilor.
Deși vremea e încă destul de rece, în piețele din Cluj s-a făcut deja primăvară!
În ciuda vremii capricioase, dealurile și pădurile s-au umplut de flori de primăvară. Poiana Călineasa - „reședința“ de vară a moților, situată la cota 1400 m în masivul Bihor, s-a transformat într-un paradis mov. Brândușele au înflorit, iar pajiștile sun
Piața Agroalimentară Mihai Viteazul, situată la parterul complexului LEU a fost închisă de inspectorii de Comisarii de la Protecția Consumatorului Cluj.
Mihaela Bilic a vorbit despre paradoxul dietelor extreme. Medicul nutriționist a explicat că, dacă ne restricționăm foarte mult caloriile, ne vom împinge corpul să ,,se obișnuiască”, ccea ce duce la încetinirea metabolismului.
Rata anuală a inflației a sărit din nou de 5% în luna februarie! Concret, inflația a ajuns la 5,02%, de la 4,95% în ianuarie. Astfel, alimentele s-au scumpit cu 4,54%, mărfurile nealimentare cu 4,79%, iar serviciile cu 6,42%,
România se află în fața unui val de scumpiri prognozate pentru următoarele luni, iar economiștii avertizează că majorările de prețuri vor afecta semnificativ gospodăriile românilor.
Se vinde o fabrică uriașă din Cluj! Prețul a scăzut drastic și se așteaptă cumpărători
Scumpiri peste scumpiri! Plătim mai mult pentru aproape orice! Produsele de bază devin un lux pentru români în 2025
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,95% în luna septembrie, coborând puțin comparativ cu luna decembrie, atunci când inflația a atins 5,14%.
O clujeancă a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a cumpărat o cutie de mascarpone dintr-un supermarket din cartierul Bună Ziua. Deși produsul era în termenul de valabilitate, cu o dată de expirare de 17 martie 2025, acesta era deja plin de mucegai
În ultimele zile, în mediul online au apărut dezbateri aprinse între internauți, pe tema cumpăratului produselor din magazine versus achiziționarea acestora de la producătorii locali.
Într-o lume în care empatia pare uneori o resursă rară, există oameni care o dăruiesc din plin, fără a cere nimic în schimb. Un astfel de om este Rocsana Contraș, o clujeancă inimoasă care își dedică timpul și energia pentru a aduce un strop de bucurie ce
De ajutoare financiare nerambursabile de până la 200.000 de euro ar putea beneficia fermierii români printr-un nou program lansat de guvern. Acesta
Rata anuală a inflației în luna decembrie 2024 a rămas la 5,1%, exact ca în noiembrie 2024, , arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță astăzi o nouă rută internațională din Cluj-Napoca către Castellón, Spania. Tarifele de bază încep de la doar 19,99 EUR (99 RON)**. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficial Wizz Air și prin intermed
Cinele de sărbători sunt un prilej ca toată familia să se adune la masă și să deguste zeci de preparate de toate felurile. Puțini știu însă că multe dintre alimentele consumate de români la aceste mese sunt pline de E-uri, zahăr și sare.
Alegerea parfumului depinde de ocazie, sezon, scop, stilul de îmbrăcăminte și starea de spirit. Fiecare anotimp poate fi un moment bun pentru a-ți cumpăra un parfum nou, pentru a încerca alte combinații unice de arome, sau pentru a face un cadou.
Mihaela Bilic, una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din România a vorbit despre alimentația care nu include produse animale.
Cine nu simte vibe-ul iernii atunci când fulgii încep să cadă și aerul rece îți încearcă obrajii? Hai că ști tu sentimentul ăla, când tot ce vrei e să te bagi sub o pătură pufoasă, cu o cană de vin fiert lângă tine.
Cunoscutul neurochirurg Vlad Ciurea a vorbit despre alimentele care stimulează creierul, favorizând procesul de învățare.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat că ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază va fi prelungită!
Mihaela Bilic, cel mai cunoscut medic nutriționist din România a vorbit despre dieta perfectă antibalonare. Aceasta a explicat că, deși multe persoane consumă alimente sănătoase, precum fructe și legume, sunt mereu balonate și ,,au burtă”.
FOTO. Elevii unei școli din Cluj, solidari cu persoanele cu dizabilități. Gestul lor este un model pentru întreaga comunitate clujeană
Două veverițe jucăușe au fost suprinse de o clujeancă în Gheorgheni! Micile animăluțe s-au întrecut în tumbe și sărituri spectaculoase, bucurându-se de ultimele zile de toamnă.
Ardelenii care doresc să se bucure de magia Târgului de Crăciun din Sibiu, pot să viziteze stand-urile cu mâncăruri variate și diferite băuturi, amplasate în Piața Mare
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Pensionarii din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca sunt nevoiți să parcurgă distanțe considerabile pentru a-și face cumpărăturile zilnice. În zona străzii Artelor, cele mai apropiate spații comerciale sunt ocupate aproape exclusiv de săli de jocuri de n
Interviu cu Remus Lăpușan, candidat PSD Cluj la Camera Deputaților Reporter: Domnule Lăpușan, de ce v-ați hotărât să candidați pentru un loc în Parlamentul României? Remus Lăpușan: În ultimele zile, am fost întrebat de multe ori acest lucru. Răspunsul