UBB solicită CNATDCU analizarea în regim de celeritate a suspiciunilor de plagiat legate de teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.
Deputatul clujean Sabin Sărmaș are șanse mari să ajungă ministru al Digitalizării, fiind susținut și de primarul Emil Boc, dar și de majoritatea liderilor PNL.
Doctoratul primarului Emil Boc a fost depistat la Biblioteca Națională a României.
Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, oferă 500 de euro celui care va găsi lucrarea de doctorat a primarului Emil Boc.
Ministrul Digitalizării, Florin Roman, și-a dat demisia, după ce a fost implicat într-un scandal uriaș în legătură cu studiile.
Universitatea Babeș-Bolyai susține că ministrul Digitalizării, Florin Roman, nu a terminat cursurile aici și nici nu este licențiat, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea.
Transilvania Executive Education, împreună cu Banca Transilvania și Evergent Investments, continuă să susțină educația executivă din România, prin organizarea unei competiții în cadrul căreia vor fi oferite 3 burse în valoare totală de 30.000 euro pentru
Adrian Chesnoiu (PSD), noul ministru al Agriculturii, a fost ofițer al serviciului secret ”Doi ș’un sfert”.
Gică Hagi, ”Regele”, a fost chemat să salveze echipa națională. Hagi a susținut un discurs la Digi Sport, unde Ionel Dănciulescu i-a transmis să vină la națională.
Patriciu Vlaicu, un preot român care predică pentru comunitatea ortodoxă ”Sfântul Nicolae” din Bruxelles și este conferențiar doctor în Drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj Napoca, compară vaccinul împotriva COVID-19 cu o vestă antiglonț.
Lucian Bode, numit ministru interimar al Justiției, deși este implicat în dosarul accidentului rutier provocat de mașina SPP. E singurul ministru fără studii juridice, dar cu studii de securitate
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, atunci lucrul cel mai important pe care trebuie să îl știi este cum să îți pregătești CV-ul pentru angajare. Am apelat la un specialist în recrutare pentru a-ți spune cum poți să îți construiești un CV ca la carte,
Directorul general al unui restaurant din Brașov, care face parte dintr-o rețea celebră de fast-food, se folosea de această funcție ca să trimită femeile în străinătate la prostituție.
Mihai Bendeac a avut o reacție ironică după ce Florin Călinescu a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că are un nou proiect în televiziune și caută să angajeze oameni în acest sens.
Organizatorii Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) caută voluntari pentru evenimentul ce va avea loc în perioada 16-19 septembrie, în Cluj-Napoca.
Ce vor bărbaţii de la o femeie în funcţie de zodie. Să arate bine, să fie sexy şi afectuoasă. Acestea sunt lucrurile pe care şi le doresc bărbaţii de la partenerele lor. Dar sunt şi alte calităţi pe care le „vânează”, în funcţie de zodie.
SRI face angajări pe mai multe posturi, iar doritorii pot trimite CV -uri.
Horoscop 10 aprilie 2021. Cerere în căsătorie și un pas important în carieră.
Aplicările la joburi au crescut cu 70% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020.
Rareș Rusu, unul dintre politicienii care ”sudați” la funcții publice”, și-a realizat visul de a reveni la București, într-o funcție înaltă. El a fost numit icepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, de că
SRI face angajări. SRI angajează. Posturi la SRI. Angajări la SRI.
Ştefania Ferencz, actualmente secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, fost consilier personal al lui Emil Boc, iar între 2019 - 2020 director la Ministerul Transporturilor, a încasat în 2020 peste 600.000 de lei, adică în jur de 50.000 de lei
Horoscop 4 martie 2021. În plan sentimental este nevoie de mai multă comunicare.
Premierul Florin Cîțu a gafat din nou în fața studenților, iar aceștia l-au atacat pe pagina de Facebook.
Claudia Ardelean, liberala care a demisionat din Consiliul de Administrație al unui spital, a fost olimpică la trei materii.
Horoscop 13 februarie. Multă dragoste și schimbări în februarie. Zodiile au multe surprize. Vezi ce îi așteaptă mâine, 13 februarie, pe nativi.
Stefania Ferencz, fosta șefă de cabinet a lui Emil Boc în 2001, când actualul primar era deputat, apoi în 2004 a devenit directoarea de cabinet a primarului Emil Boc, iar în 2009 a fost pusă secretar de stat al prim-ministrului Emil Boc, încasează de 20 d
Fostul senator USR PLUS, Mihai Goțiu, a spus că va participa la procesul intern al Alianței pentru desemnarea a candidaților pentru posturile de viitor comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Medi
Stagii de practică la Banca Transilvania pentru studenții şi masteranzii la facultăţi cu profil economic