A mers la interviu, dar administratorii au spus că „n-a fost”! Tânăra acuză un cunoscut lanț de magazine de umilință și lipsă totală de respect


Managerul a întârziat, a fost arogant și a stat cu ochii în tabletă – tânăra s-a simțit „judecată, nu evaluată”

O tânără din Cluj-Napoca semnalează o situație cel puțin bizară în procesul de recrutare al unui cunoscut lanț de magazine care operează și în oraș. Deși s-a prezentat fizic la interviu, a fost ulterior informată oficial că… nu a fost acolo.

Candidata, în vârstă de 26 de ani și cu peste trei ani de experiență în domeniul administrativ, a aplicat pentru o poziție de asistent într-unul dintre departamentele regionale ale companiei. Etapa inițială a recrutării – interviul cu departamentul de resurse umane – s-a desfășurat online, în timp ce se afla în concediu în străinătate. Totul părea să decurgă normal, până la interacțiunea cu managerul direct, programată la sediul companiei din Cluj.

„Am ajuns punctual la ora indicată în invitația oficială, 17:30, însă managerul a întârziat cu aproximativ 6 minute, fără să își ceară măcar scuze. Prima lui întrebare a fost legată de ora interviului, spunând că pentru el era programat la 17:00 și întrebându-se dacă voi mai ajunge”, relatează tânăra.

Aceasta susține că tonul discuției a fost rece, neprietenoasă, iar întrebările puse au fost superficiale, fără legătură clară cu poziția pentru care aplicase.

„Începutul interviului a fost marcat de o întrebare complet nepotrivită: «Și cine sunteți și cu ce ocazie la noi?», de parcă nu eram invitată la interviu.”

În plus, managerul părea complet dezinteresat de parcursul ei profesional:

„Nu părea să fi citit CV-ul, iar o mare parte din timp s-a uitat în tabletă. A fost un interogatoriu în care m-am simțit mai degrabă judecată decât evaluată.”

Lucrurile au luat o turnură și mai neașteptată când, la câteva zile după întâlnire, a primit un mesaj oficial în care era anunțată că nu s-a prezentat la interviu.

„După ce m-am prezentat fizic la sediu, am stat o oră într-o discuție complet inutilă și umilitoare, am primit un ‘no show’. O minciună clară care nu face decât să arate lipsa de respect și seriozitate a acestui proces.”

Tânăra consideră că întreaga experiență a fost nu doar frustrantă, ci și profund lipsită de profesionalism:

„Recomand tuturor candidaților să fie atenți și să nu tolereze astfel de tratamente din partea angajatorilor. Respectul, comunicarea și transparența sunt esențiale într-un proces de recrutare.”

În final, ea ridică inclusiv semne de întrebare legate de atitudinea managerului față de femei:

„E greu să nu te întrebi dacă genul meu a influențat atitudinea acelui manager. Pentru că o femeie tânără, calmă și respectuoasă nu ar trebui să fie tratată ca invitată nepoftită la propriul interviu.”

Comentarii Facebook