Recompensă URIAȘĂ pentru găsirea lui Uzi! Stăpânii îl caută cu disperare în Cluj-Napoca de zile bune: „Este un câine blând. Vă rugăm să ne sunați”
Cluj-Napoca se numără și în acest an printre cele șase centre universitare în care se va desfășura Concursul național de admitere în Rezidențiat 2026. Examenul este programat pentru 15 noiembrie 2026 și va fi organizat simultan în București, Cluj-Napoca,
Cluj-Napoca rămâne unul dintre cele mai aglomerate centre universitare din România, iar începutul noului an academic readuce în prim-plan una dintre marile probleme ale studenților: cazarea. O analiză realizată de Cushman & Wakefield Echinox arată că în C
Studenții și cadrele didactice de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au avut parte de o nouă provocare internațională. TUCN Racing Team a participat la iLumen European Solar Challenge 2026, competiție dedicată mobilității solare, desfășurată în Belg
O parcare făcută în Cluj-Napoca a stârnit reacții, după ce un șofer și-a lăsat autoturismul pe trotuar, ocupând o parte importantă din spațiul destinat pietonilor.
Traficul din zona Calea Turzii – Observatorului le dă din nou bătăi de cap șoferilor din Cluj-Napoca. Miercuri, în jurul orei 11:15, un clujean a semnalat coloane importante de mașini pe Calea Turzii și susține că situația s-a înrăutățit după modificările
Clujul merge la EXPO REAL 2026, la München după investitori. Peste 50 de reprezentanți publici și privați vor promova regiunea în fața investitorilor europeni.
Un cioban din județul Cluj se află printre persoanele care au fost arestate în urma violențelor din Piața Victoriei.
O cățelușă tânără și blândă din Cluj își caută o familie care să-i ofere un cămin și multă iubire. Animalul este îngrijit în prezent de o femeie care i-a improvizat un adăpost pentru a o proteja de ploaie, însă aceasta urmează să plece din țară în câteva
O adevărată incursiune în lumea tropicală îi așteaptă în această săptămână pe clujenii care ajung la Iulius Mall. În Atriumul centrului comercial poate fi vizitată o expoziție educativă cu broscuțe și fluturi tropicali vii, unde curioșii pot descoperi spe
Accident în centrul Clujului, pe strada Petru Maior. Un scuter a ajuns la pământ, iar echipajele de intervenție au ajuns la fața locului. Evitați zona!
Georgiana Lobonț și Vlăduța Lupău sunt principalele artiste din Cluj în acest moment, fiind apreciate de mii de fani din întreaga țară. Cele două artiste vor urca pe scena de la BT Arena și ne așteptăm la un adevărat spectacol
Dan Petrescu nu se grăbește să revină pe banca tehnică. Fostul antrenor al CFR Cluj a transmis că nu intenționează să preia nicio echipă până în vara următoare, iar revenirea sa în antrenorat nu este sigură nici atunci. Decizia este legată de starea sa de
O investiție de până la 30 de milioane de euro este pregătită în Parcul Industrial Tetarom III din Jucu.
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor beneficia în continuare de transport public gratuit sau cu tarif redus în anul universitar 2026–2027. Pentru a susține acest program, UBB alocă aproximativ 4 milioane de lei din venituri proprii, în
Conducerea Universității Cluj ar fi analizat, în ultima perioadă, inclusiv varianta unei despărțiri de Cristiano Bergodi, în cazul în care rezultatele echipei nu s-ar fi îmbunătățit. După un început modest de sezon, „șepcile roșii” au reușit însă să câști
Cluj-Napoca dă lecții marilor orașe din lume! IMAGINI SUPERBE de la Concertul pentru Pace. Sute de clujeni au participat
Vremea continuă să fie rece în județul Cluj, iar ziua de miercuri, 23 septembrie, vine cu temperaturi scăzute, cer înnorat și șanse crescute de precipitații. Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii în mai multe regiuni ale țării, în timp ce în zo
Un pieton a fost surprins alergând printre autoturisme, miercuri, în jurul orei 16:40, pe o stradă din Cluj-Napoca. Bărbatul, cu vârsta estimată între 30 și 40 de ani, făcea jogging în momentul în care a ajuns într-o situație periculoasă.
O nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor va avea loc în județul Cluj, în perioada 25-30 septembrie 2026. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj anunță că, în aceste zile, momelile vaccinale destinate vulpilor v
Polițiștii au stabilit primele împrejurări în care s-a produs accidentul rutier de marți după-amiaza, 22 septembrie, în localitatea Florești. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Clujul pierde unul dintre oamenii care i-au păstrat istoria în imagini. Fotograful Szabo Tamas a murit marți, 22 septembrie, la vârsta de 93 de ani, după o viață dedicată fotografiei și documentării orașului, a oamenilor și a lumii culturale clujene.
Un accident rutier s-a produs marți, 22 septembrie, în localitatea Florești, pe sensul de mers spre Gilău. Incidentul a avut loc pe una dintre arterele intens circulate din comună.
Iarna a dat primul semn în județul Cluj, deși calendaristic suntem abia la începutul toamnei. Primii fulgi de zăpadă și-au făcut apariția marți, 22 septembrie, în zona Buscat, din Munții Apuseni, după răcirea accentuată care a cuprins Transilvania
Cum a devenit Clujul unul dintre marile centre ale României? Istoria pe care fiecare clujean trebuie să o cunoască
Centura Metropolitană a Clujului intră într-o nouă etapă a procedurilor de achiziție. Șase oferte au fost depuse pentru Lotul VI al proiectului, până la termenul-limită, potrivit informațiilor anunțate de administrația locală
Locuitorii din Dezmir, comuna Apahida, trebuie să se pregătească pentru întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică. Primăria Comunei Apahida anunță că, în zilele de 23 și 24 septembrie 2026, alimentarea cu energie electrică va fi întrerupt
Salvamont Cluj se dezvoltă și își consolidează echipa de specialiști. Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj are, începând din această lună, un nou instructor național în cadrul Corpului Instructorilor Salvamont România. Nagy Imre a devenit ce
Transferul lui Nicolae Stanciu la Universitatea Cluj ar putea fi una dintre cele mai importante mutări din Superliga României din ultimii ani. Căpitanul echipei naționale este dorit pe Cluj Arena, iar discuțiile dintre cele două părți au avansat față de v
Noii militari de la Batalionul 55 Comunicații și Informatică „NAPOCA” au făcut primii pași în cariera militară. Debutul pregătirii a început odată cu intrarea în unitate și a inclus primele activități specifice vieții militare.