Turneul Internaţional de Box ”Centura Transilvaniei 2014” are loc la Cluj în organizarea Asociaţiei Judeţene de Box Cluj în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tin
Ioan Rus, noul ministru al Transporturilor, și-a prezentat prioritățile petru mandatul său, în ceea ce privește cheltuirea banilor europeni pentru exercițiul financiar următor al Uniunii Europene.
Nelson Mondialu a rămas fără permis la Gherla și acum vrea să conteste totul în instanță.
Circulația auto pe strada Emerson, la intersecția cu drumul nemodernizat, se va închide începând cu data de 12 iunie.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe Centura de la Apahida, între un TIR și un autoturism.
Un BMW Seria 5 făcut praf în urma unui accident a fost abadonat direct pe Centura Apahida, la Dezmir
Clujeanul Ionuț Petru Szentgyorgyi a reușit să câștige medalia de aur la categoria 65 de kg, de la Campionatul Mondial de MM Kempo de la Budapesta.
Accidentul soldat cu doi morți și incendierea a două TIR -uri și a unui autoturism a lăsat în urmă două familii îndurerate și pagube uriașe.
Accidentul de pe Centura Vâlcele - Apahida, soldat cu doi morți a fost descris de șoferul care a reușit să se salveze, ieșind din mașină înainte ca aceasta să ia foc.
Două TIR -uri au ars pe Centura Vâlcele - Apahida, în apropiere de localitatea Dezmir. Ambii șoferi au murit carbonizați. IMAGINI ȘOCANTE
Un accidet grav de circulație s-a produs pe centura Vâlcele - Apahida. Două TIR -uri și un autoturism s-au ciocnit.
PDL Cluj-Napoca le solicită preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu şi primarului Comunei Floreşti, Horea Şulea, să demareze în regim de urgenţă lucrările la centura ocolitoare între Floreşti şi Cluj-Napoca.
Jandarmul SEBASTIAN CRIŞAN a obținut locul 3 la categoria 75 kg, în cadrul Campionatului de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne.
Fostul mare campion de box Francisc Vaştag a vorbit despre cazul Lucian Bute.
Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a promis că până în 2020 România va avea 2.440 de kilometri de autostradă, de patru ori mai mult ca acum
O prostituată gravidă își oferă serviciile șoferilor disperați. Tariful este de 30 de lei.
Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj, Liviu Neag, a declarat că troleibuzele vor înlocui autobuzele în zona metropolitană.
Câștigătorul licitației pentru executarea lucrărilor de consolidare a terenului de la Pata Rât - Centrul de Management al Deşeurilor, afectat de alunecările de teren, este o firmă din Satu Mare.
Relicva Fericitului Vladimir Ghika, (un fragment din centura pelviană), a fost adusă în Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla, de la Vicariatul greco-catolic din Bucureşti,
Smiley a avut din nou probleme cu legea, artistul fiind prins de polițiști în timp ce conducea cu viteză foarte mare.
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 14.00 pe centura Cluj-Napoca - Apahida.
O serie de amănunte dureroase au apărut în urma anchetei pe care poliția a făcut-o în cazul accidentului de la intrare din Dej, de pe strada Vâlcele.
Primăria din Florești ar fi dispusă să acceseze un credit de 5 milioane de euro pentru construcția centurii Florești - Cluj, în cazul în care Guvernul nu o va finanța.
Un șofer s-a răsturnat cu mașina la ieșire din Gherla, vineri după-amiază.
Studiul geotehnic comandat de Primăria Florești pentru a putea stabili costul centurii Florești - Cluj are unele rezultate încurajatoare.
Pugilistul român Lucian Bute nici nu vrea să audă de retragere după eșecul din meciul cu Jean Pascal, sportivul precizând că momentan face evaluări pentru a vedea ce va face în continuare.
Raluca Zăgănescu și Ziana Motora, cei doi paramedici voluntari de la SMURD Cluj, care au ajuns primele la locul unde s-a prăbușit avionul, au fost audiate de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj.
Două tinere voluntare la SMURD Cluj au ajuns primele la răniţii din Apuseni, după ore întregi de mers prin zăpadă cu un rucsac de 18 kilograme în spate.
Pugilistul de orgine canadiană Jean Pascal începe o nouă serie de atacuri în presă la adresa lui Lucian Bute, despre care spune că este un boxer mecanic și că trebuie să învețe lucrurile înainte să le pună în practică.
Majorarea salariului minim pe economie la 850 de lei de la 1 ianuarie 2014 vine și cu un dezavantaj, respectiv creșterea amenzilor rutiere, deaoarece valoarea punctului de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut.