Candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, Adrian Oros, susține că, așa cum arată și panourile electorale din Cluj, Emil Boc și Alin Tișe sunt cei care construiesc în Cluj într-un mod haotic, prin care se agl
O nouă linie de transport public a fost introdusă în Cluj-Napoca. Noua linie va fi activă începând de luni, 20 mai.
După ce în presa centrală s-au vehiculat informații potrivit cărora Neluțu Sabău urma să fie demis din funcția de antrenor a „Șepcilor roșii”, iar Chipciu și Nistor să plece, Radu Constantea, președintele echipei, a ținut să dezmintă zvonurile.
În lumea modei, unele piese devin repere atemporale, adevărate embleme ale stilului personal și ale confortului.
După eșecul centurii metropolitane, a cartierului Lombului, apoi cel al Tineretului, și în esență, a tuturor marilor proiecte de infrastructură din Cluj-Napoca, Emil Boc, fără a mai surprinde pe nimeni, împinge spre “linie moartă” și proiectul metroului.
La Bihor în aceste zile se mai fac ultimele pregătiri pentru deschiderea circulației pe centura Sânmartin.
Scandalul puilor vopsiți continuă!
Proiectul metroului clujean cu care se tot laudă administrația Boc este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu avem nici măcar contract de dirigenţie de şantier!
Supranumit de mulți dintre fanii săi „primarul-gospodar”, Emil Boc și-a luat în serios acest rol și le bate obrazul clujenilor.
Clujul pretinde a fi principalul competitor al Bucureştiului prin standardele de viaţă ridicate pe care le oferă.
Nu schimbi calul când urci dealul, spune Emil Boc. Psd îi dă replica: În primul rând, nu urcăm ,ci coborâm. Iar mai apoi, caii ăștia sunt mârțoage! Deci trebuie să schimbă nu unul, ci mai mulți cai!
Primărița de „fier” a Clujului, Lucia Suciu, edilul din Chinteni, spune că Emil Boc ar fi încercat să împiedice construirea aquapark-ului din Chinteni.
Evenimentul de lansare oficială a candidaților PSD Cluj la alegerile locale și europarlamentare a avut loc sâmbătă, 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Viorel Băltărețu este candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Cluj-Napoca. Are 49 de ani și provine din mediul de business, unde are o companie de producție de mobilier pentru domeniul HoReCa.
Poate un candidat independent fără o mașinărie de partid în spate să câștige cursa pentru Primărie?
Știri de Cluj a realizat un sondaj de opinie online, la care au votat, în intervalul 29 februarie - 8 mai, aproape 12.000 de oameni. Desigur, acesta nu este un sondaj realizat după criterii sociologice și nici nu sondează toți candidații, fiind trecute n
Primul certificat de naștere semnat electronic a fost eliberat miercuri de Serviciul de Stare Civilă din Cluj-Napoca, a anunțat primarul Emil Boc, într-o campanie disperată de imagine.
Fost antreprenor, aflat la primul lui mandat de deputat, Viorel Băltărețu candidează la Primăria Cluj-Napoca cu un program de priorități printre care se numără și sprijinirea mediului de afaceri local.
Singura soluție pentru ca prețurile la apartamente și case să scadă este fără îndoială construirea de locuințe de către administrația locală. Deocamdată, însă nu se întrevede nimic la orizont.
Modernizarea malurilor Someșului reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană derulate de Primărie.
Echipa de muncitori de la RADP Cluj, regie subordonată Primăriei Cluj-Napoca, au amplasat o prelată peste strada surpată de pe strada Uliului.
Cluj-Napoca va avea, în sfârșit, primul Park & Ride, un tip de parcare absolut necesar pentru ca cei care vin în oraș să își lase mașinile și să folosească apoi mijloacele de transport în comun.
Activiștii civici clujeni cer autorităților locale să declare pădurea Hoia arie naturală protejată și să extindă aleea pietonală cu trepte.
Cântăreața Anda Adam și logodnicul ei, Eudor Yosif Mohaci, au deschis în martie 2022 un club de fițe la Cluj. Doi ani mai târziu însă, locația pare să se fi închis, iar spațiul de 260 de mp este scos la vânzare.
E campanie electorală la Cluj, perioadă în care administrația locală se laudă cu reușitele pe care le-a avut sau, mai nou, și cu cele care nu-i aparțin.
Sunt discuții aprinse la Cluj din cauza lipsei teraselor pe trotuare în cartierele orașului.
Meteorologii anunță un Cod Galben de furtună valabil între 17:25 și 18:30 în județul Maramureș.
Emil Boc, omul care pune antrenorii la U Cluj, a negociat în secret cu Laurențiu Reghecampf, pe care vrea să îl pună antrenor la Universitatea.
Clujul a ajuns orașul betoanelor și al datelor din granit, de pe urma cărora unele firme au făcut averi. Așa s-au tocat banii europeni, pentru a ieși la socoteală că s-au atras fonduri multe, deși nu era nevoie de pavat cu granit tot centrul Clujului.