Emil Boc, mai nervos ca niciodată. E război total cu cei care râd de proiectul metroului: „Du-te, locuiește în altă parte, dacă nu îți place la Cluj”

Între Emil Boc și contestatarii săi, sau ma bine spus cei care râd de proiectul metroului și spun că nu se va face niciodată, e război total.

În ultimele zile, primarul și proiectul metroului au fost atacați din toate părțile, de la un deputat AUR la activiști locali. Cel mai tare se pare că l-a deranjat pe Emil Boc atacul venit din partea lui Ionuț Curea, directorul Asociației Pro Infrastructură.

Acesta a anunțat, categoric, că metroul nu se va face niciodată pentru că nu are finanțare. Cât despre „cârtițele” care ar trebui să înceapă săpăturile pe 11 august 2025, Ciurea îl ironiza pe Emil Boc și se gândea că probabil e vorba despre acele animale simpatice cu care au de-a face mai degrabă fermierii.

Răspunsul lui Emil Boc a fost devastator. Primarul l-a trimis pe Ciurea la bibliotecă pentru a citi mai multe cărți și l-a acuzat că ar fi „trompeta” celor de la USR.

„Este un domn Ciurea, se dă mare șmecher, trebuie să știe că o cârtiță din aia, un șobolan, nu are nevoie de autorizație de construcție. Una pentru metrou are, iar noi avem autorizație. La ce îți pasă ție de orașul ăsta, dacă minți și dezinformezi? Du-te locuiește în altă parte! 

Ciurea este brațul USR, de la Asociația Pro Infrastructură, echipa de casă a USR. O știe toată lumea. Tu nu știi legislația de autostrăzi și metrou, pune mâna pe carte”
, a răbufnit Emil Boc.

Comentarii Facebook