Clujean care a pierdut aproximativ 10.000 de euro în Florești și-a recuperat banii datorită unui găsitor cinstit și implicării Știri de Cluj și autorităților locale din Florești.
Un gest de onestitate vine din Florești, unde un clujean a anunțat că a găsit o sumă considerabilă de bani, atât în euro, cât și în lei, în apropierea străzii Cătanelor / Eroilor, în zona blocurilor noi de 8 etaje.
Agentul de poliție Claudiu Moldovan din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, a refuzat o tentativă de dare de mită venită din partea unui șofer sancționat pentru o abatere la regimul circulației rutiere.
Problemele financiare din fotbalul românesc revin în prim-plan, iar CFR Cluj este din nou în centrul atenției, după ce președintele AFAN, Emilian Hulubei, a confirmat că formația din Gruia se confruntă în continuare cu datorii și întârzieri salariale. Ast
Există un proverb vechi care ne învață să ne facem iarna car și vara sanie. Deși „carul” și „sania” nu mai sunt mijloacele noastre principale de transport, înțelepciunea din spatele acestor vorbe rămâne la fel de actuală
CFR Cluj, acuzat că nu i-a dat niciun leu lui Slimani! Răspunsul dur al lui Mureșan: „Conform acordului, își va primi toți banii"
VESTE BUNĂ pentru șoferi! Benzina și motorina s-au ieftinit cu aproape un leu pe litru în mai puțin de 10 zile! Cât costă acum carburanții la Cluj-Napoca
Veste bună pentru clujeni și toți cei care locuiesc în comunele limitrofe de lângă calea ferată, de la Gilău, Florești și Baciu până la Jucu și Bonțida
O posibilă revenire în Superliga a lui Nicolae Stanciu începe să prindă contur, în ciuda mesajelor transmise de președintele Universității Cluj, Radu Constantea. Conducătorul „Șepcilor Roșii” a încercat să „lămurească” situația pentru Digisport și a anunț
Poliția Cluj a făcut precizări pentru Știri de Cluj după incidentul de la Curtea de Apel Cluj, unde o jurnalistă ar fi fost bruscată de șeful ARR aflat în arest pentru corupție.
Șeful ARR Cristian Anton, aflat în arest pentru fapte de corupție a fost dus astăzi la Curtea de Apel Cluj pentru judecarea contestației sale
Palatul Administrativ Cluj, sediul Instituției Prefectului, este reabilitat printr-un proiect PNRR de 33,71 milioane de lei. Lucrările vizează renovarea energetică și modernizarea clădirii monument istoric, cu termen de finalizare 30 iunie 2026
Schimbarea de putere din Ungaria ar putea avea consecințe directe și neașteptate în România. Înfrângerea lui Viktor Orbán riscă să lase fără finanțare două dintre cele mai importante proiecte fotbalistice din Transilvania: Sepsi OSK și FK Csikszereda.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat rapid după rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, salutând victoria opoziției și sugerând că momentul poate marca o schimbare majoră în echilibrul politic din Europa Centrală. Într-un mesaj
Situație tensionată în fotbalul românesc, rezolvată în ultimul moment. Rapid București a achitat suma de 120.000 de euro către Dan Petrescu, închizând astfel un litigiu care trena de luni bune și care risca să afecteze serios șansele clubului de a obține
Primăria Cluj-Napoca oferă vouchere sportive de 700 de lei pe an pentru elevii de clasa a III-a, atât de la școlile de stat, cât și de la cele private. Suma a crescut față de 2024 și poate fi folosită inclusiv în vacanțe
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a semnat trei contracte de finanțare cu SRI, STS și SPP pentru achiziția de vehicule electrice și dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare. Banii vin integral din Fondul pentru Modernizare
Profesorul Ioan Bilegan a absolvit medicina în plin război și a pus bazele medicinei legale la Cluj. Acum, clădirea Anatomia UMF, locul cu care cariera sa e legată, este restaurată cu fonduri europene Regio Nord-Vest
Guvernul a aprobat joi suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu 281,626 milioane de lei. Banii merg la Administrația Porturilor Maritime Constanța, care urmează să cumpere integral compania Danube Logistics SRL
România riscă să piardă până la 4 miliarde de euro din fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza întârzierii unor reforme esențiale. Subiectul a fost discutat în ședința de Guvern, unde a fost prezentată o informare privin
Tensiune maximă în Giulești după înfrângerea suferită în fața celor de la Universitatea Cluj, meci în care ardelenii au revenit spectaculos după pauză și au întors rezultatul. Dincolo de cele trei puncte pierdute, scandalul a izbucnit însă în afara terenu
Situația de la CFR Cluj rămâne tensionată, în ciuda calificării în play-off după un sezon regular sub așteptări. Cu datorii de de milioane de euro care sunt plătite cu greu de patronul Varga, mereu pe ultima sută de metri, cei de la CFR Cluj au nevoie dis
Un bărbat de 31 de ani din Turda a fost reținut de DIICOT Cluj după ce anchetatorii i-au găsit acasă aproape 100 de grame de „cristal", 250 de plicuri autosigilante și un cântar de precizie
Alertă pentru clienții Băncii Transilvania: fraudele online și telefonice se înmulțesc, iar atacatorii folosesc metode tot mai convingătoare. Ghidul complet ca să nu îți pierzi banii din cont.
Miercuri, 7 aprilie 2026, Camera Deputaților a votat un proiect de lege revoluționar pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down și tulburări din spectrul autist, oferind un sprijin esențial prin consiliere psihologică decontată integral
Primarul Emil Boc a anunțat că municipiul Cluj-Napoca va avea în 2026 un buget semnificativ mai mic față de anul precedent, în urma unor modificări legislative care reduc alocările de la bugetul de stat.
Un fenomen care continuă să afecteze profund societatea românească iese din nou la iveală, chiar înainte de una dintre cele mai importante sărbători din an. Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România, aproape jumătate dintre părinții plecați
Consiliul Județean Cluj este pus în situația de a scoate din bugetul propriu aproape 780.000 de lei pentru trei poduri de pe drumurile județene, deși investițiile sunt finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Motivul nu ține de lu
Consiliul Județean Cluj, condus de Alin Tișe, pregătește una dintre cele mai importante decizii financiare ale anului: repartizarea a 43,7 milioane de lei către toate localitățile din județ, bani proveniți din cota de 6% din impozitul pe venit. Asta însea
Cât câștigă și cât cheltuie o gospodărie din România? INS a publicat datele pentru trimestrul IV din 2025: veniturile medii lunare au ajuns la 9.454 de lei pe gospodărie, în creștere cu peste 10% față de anul trecut