Protecția Consumatorilor Cluj a fost sesizată de problemele de la LukOil Apahida, unde mai mulți șoferi au cumpărat benzină cu apă.
Antibioticele nu funcționează decât împotriva bacteriilor, nu și a virusutilor, lucru esențial pe care medicul trebuie să îl cunoască în momentul în care prescrie tratamentul unui pacient, însă nu este foarte ușor de aflat.
Conform unor studii recente, oamenii de știință au descoperit o legătură strânsă între optimism și nivelul colesterolului în corp. Se pare că oamenii în vârstă care sunt optimiști, au un nivel mai riicat al colesterolului ”bun”, despre
Autoritățile de bâlbâie în cazul morții elevului de 18 ani din Huedin. Poliția susține că nu există legătură între spary -ul folosit și deces, în timp ce procurorii susțin că trebuie așteptat rezultatul final al probelor de laborator.
Un clujean, care a fost trimis să își facă analizele la un laborator aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, a fost trimis acasă pentru că nu mai sunt fonduri.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au aplicat amenzi în valoare de 67.000 de lei unor magazine care depozitau apa minerală sub cerul liber. Auchan a decis să comercializeze apa ținută la 35 de grade Celsius, iar Real a retras marfa.
Din 2012, vizita la medic ne va costa mai mult, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a legii care reglementeaza coplata.
Oferta de azi iti acorda o reducere de 50% la o consultatie de medicina generala la Promedical Center din Cluj. Bonus: 20% reducere la o ecografie, 10% reducere la analize de laborator.
Din cauza unei incurcaturi, studentii straini care invata la Cluj-Napoca sunt in pericolul de a nu se putea interna in spitale in cazul in care se imbolnavesc. CAS Cluj a gasit nereguli in documentele de asigurare primite de la universitati.
Laboratoarele de analize din judetul Cluj reincep lucrul de saptamana viitoare si ii vor servi din nou in mod gratuit pe clujeni.