Luni 24 Ianuarie

Putem muri cu zile! Laboratoarele de analize din Cluj, care au contract cu Casa de Asigurări, nu mai lucrează din lipsă de fonduri

 

Un clujean, care a fost trimis să își facă analizele la un laborator aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, a fost trimis acasă pentru că nu mai sunt fonduri.

 

Mă numesc Bogdan Colceriu, din Cluj-Napoca, contribuabil la fondul de asigurări de sănătate din anul 2004 și până în prezent. M-am prezentat la medicul de familie, care m-a consultat și mi-a dat un bilet de trimitere către un medic specialist, care la rândul lui m-a consultat și mi-a dat un bilet pentru analize de laborator.

 

Am sunat pentru programări la laboratoarele care au contracte cu casa de asigurari de sănătate și mi-au spus că nu mai fac programări pentru această luna. Am intrebat eu dacă plătesc când pot fi programat și mi-a răspuns că mă pun pe lista de asteptare”, a explicat Bogdan Colceriu situația.

 

Clujeanul a sunat la Casa de Asigurări de Sănătate de unde i s-a spus: ”Casa de Asigurari de Sănătate alocă fonduri laboratoarelor. Când i-am spus doamnei de la Casa de Asigurări că acele laboratoare care au contract nu mai fac programări pentru această lună, dânsa mi-a spus că sunt obligați să mă programeze și că nu trebuie să plătesc.

 

Mentionez că eu, în calitatea mea de asigurat cu asigurarea platită la zi, orice diagnostic aș avea pus de către medicul de familie sau medicul specialist și care necesită analize de laborator trebuie să aștept o lună sau chiar două până ce le voi putea face și voi afla rezultatul acelor analize”, a mai spus Bogdan Colceriu.

 

Clujeanul susține că a sunat la laboratoarele Medstar, Medlife, Centrul medico-hirurgical Interservisan, Policlinica Grigorescu și Promedical Center, dar peste tot a fost refuzat. În total, în Cluj sunt 12 laboratoare particulare care au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj.

 

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Cluj nu au putut fi contactați, vineri fiind zi scurtă.

 

Comentarii Facebook