Salvamontiștii au intervenit la un număr record de intervenții pentru această iarnă: 94 de cazuri în 24 de ore.
O adolescentă din Alba Iulia este căutată de către poliţişti după ce fratele ei a anunţat că, în noaptea de marţi spre miercuri, sub pretextul că se duce să arunce gunoiul.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben de inundații care va fi în valabilă în intervalul 03.01.2024 ora 12:00 – 05.01.2024 ora 12:00.
Un tânăr în vârstă de 16 ani a dispărut vineri dintr-un centru destinat minorilor, în Cluj-Napoca. Acesta a plecat voluntar cu bilet de voie, însă nu a mai revenit ulterior.
Numărul de accidentelor montane a crescut ingrijorator de la zi la zi fapt ce îi determină pe salvamontiști să îndemne la prudență, atenție sporită și cât mai multă responsabilitate în derularea activităților montane.
Bunicii din satele de munte ale Clujului și ale județului Alba au primit vizita colindătorilor, care le-au dus cadouri, merinde și prăjituri.
Abia aștepți să te bagi în pat seara după o zi încărcată, nu? Într-o lenjerie de pat curată, moale, care să te poarte imediat către somnul dulce și profund de care ai nevoie.
Paul Năoian a început din nou să alerge la la bustul gol prin Cluj-Napoca, fără să îi pese că afară, miercuri dimineața, era temperatură extrem de scăzută.
Un clujean a semnalat prezența șacalilor în Baciu, mai precis în satul Valea Seacă unde au făcut deja victime într-o gospodărie.
Tot mai mulți tineri atrași anii trecuți de faptul că în Cluj-Napoca este o viață de noapte vibrantă se plâng acum că la acest capitol Clujul stă foarte prost.
Petardele continuă să facă victime și anul acesta.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben de inundații, începând de miercuri 13 decembrie, ora 6:00, până joi, 14 decembrie la ora 18:00.
Un grup de clujeni cu inimă mare și-a luat o zi de concediu pentru a duce un strop de bucurie unor copii necăjiți. Aceștia visau și ei să aibă linoleum pe jos, nu foile de plastic, dar au primit mai mult decât atât.
Un clujean a sesizat de două săptămâni, prin 112, o groapă de pe Drumul Județean 107F, din Luncani spre județul Alba.
Copiii pot trimite, începând de vineri, 8 decembrie, scrisori Moşului prin Poșta Română, iar acesta le va răspunde tuturor în parte.
Un moldovean care a locuit mulți ani în Capitală, iar recent s-a mutat la Cluj spune că a fost surprins de comportamentul clujenilor. Bărbatul precizează că în București nimeni nu dă „doi bani” pe locul din care vii, în timp ce la Cluj-Napoca oamenii au o
Primele imagini cu Transapuseana, mult aşteptatul drum peste Munţii Moţilor! Lotul 1 al Drumului Județan DJ 107, Aiud - Bucium sau Transapuseana este aproape finalizat.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o avertizare Cod Galben pentru județul Cluj.
Obeliscul Maria poate fi deja admirat în piațeta de pe strada Universității. Chiar dacă zona nu este finisată nici pe departe, statuia este magnifică.
Meteorologii au emis două alerte cod galben de vânt puternic, valabile în aproape jumătate de țară până duminică.
O fotografie păstrată în Muzeul de Istorie al Universității Babeș Bolyai prezintă intrarea glorioasă în Cluj-Napoca a regelului Carol al Doilea și a Reginei Maria, în 20 octombrie 1930.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben și una Cod Portocaliu de viituri în 17 bazine hidrografice până duminică, inclusiv din Cluj.
ANM a emis două avertizări de cod portocaliu, respectiv galben de ploi și vânt puternic, în mai multe județe din țară, inclusiv Cluj.
Castelul Banffy de la Bontida, care a aparținut familiei Banffy mai mult de 600 ani era de o frumusețe răpitoare. Locul a fost amenajat de arhitecți de renume, iar grădinile de peisagiști extrem de talentați.
Două femei din Cluj sunt cercetate pentru furt în Alba. Acestea au sustras produse alimentare, în valoare de peste 1.000 de lei, din magazinul unei benzinării.
Consiliul Județean Cluj începe proiectarea pistelor de biciclete din proiectul „Velo Apuseni”, un proiect așteptat de toți iubitorii de natură.
A murit tânăra din Cluj, în vârstă de 22 de ani, care a fost rănită miercuri seara la un accident rutier produs pe A1, la kilometrul 270, Săliște, pe sensul Sibiu – Sebeș.
O viperă despre care se credea că a dispărut a fost descoperită lângă Cluj-Napoca, în Bonțida.
DIICOT a reținut joi trei persoane care ar fi stocat și distribuit mai multe materiale pornografice cu minori, prin intermediul rețelelor de socializare. Una dintre acestea este din județul Cluj.
Doi tineri din Cluj au fost implicați într-un accident de circulație pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona localității Săliște.