Miercuri 11 Decembrie

Sentință dură pentru un fost polițist implicat într-o rețea criminală. A obținut sute de mii de euro împreună cu partenera sa


Un fost polițist din Alba, liderul grupării care transporta imigranți în vestul Europei în cuști metalice, sub cadrul unui camion, a primit o sentință de 6 ani de închisoare, iar partenera sa a luat 3 ani de închisoare. 

Gruparea infracțională a organizat 24 de transporturi ilegale între decembrie 2022 și iunie 2023, iar prețul plătit de migranți era de 3.000 euro de persoană, iar membrii grupării au obținut până la 300.000 euro din această activitate ilicită. 

Metoda de transport era una ieșită din comun, prin amplasarea unor cuști metalice confecționate sub podeaua mașinilor, acolo unde erau înghesuiți imigranții, iar în funcție de constituția fizică a acestora, dar și de mărimea mașinii puteau să încapă de la una până la șapte persoane, notează Digi24.ro

Liderul grupării este un fost polițist, care a fost ajutat de alte 14 persoane, majoritatea de naționalitate română, dar și doi cetățeni din Somalia și Bangladesh, țările de unde erau racolați acești migranți. 

Comentarii Facebook