Vineri 13 Decembrie

Caz înfiorător! Bătrânică de 84 de ani, amenințată cu moartea de propria nepoată/Tânăra a fost reținută de polițiști


O bătrânică de 84 de ani, din Câmpeni, județul Alba, a trecut printr-un adevărat coșmar din cauza nepoatei sale de 27 de ani. Tânăra și-a amenințat bunica cu moartea, în urma discuții în contradictoriu. 

De frică, vârstnica s-a văzut nevoită să sesizeze poliția pentru a fi salvată din ghearele nepoatei sale. Astfel, femeia de 27 de ani a fost reținută pentru 24 de ore și, suplimentar, polițiștii au decis că se impune eliberarea unui ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile. 

La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 20.00, polițiștii din orașul Câmpeni au fost sesizați de către o femeie de 84 de ani, din orașul Câmpeni, cu privire la faptul că a fost amenințată cu moartea.

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în seara zilei de 21 octombrie 2024, pe fondul unor discuții în contradictoriu, femeia de 84 de ani ar fi fost amenințată de către nepoata sa, în vârstă de 27 de ani, din Câmpeni, fapt ce i-a generat femeii o stare de temere.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de femeia de 27 de ani, un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, și au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, în vederea dispunerii măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Comentarii Facebook