Universitatea Cluj a primit o amendă totală de 30.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor produse la derby-ul cu CFR Cluj din Cupa României.
Plecare de răsunet din Gruia! Andrei Cordea se desparte de CFR Cluj și merge în China. Câți bani intră în conturile lui Ioan Varga
David Creța, atacantul născut în aprilie 2008 și legitimat la TSG 1899 Hoffenheim, va putea reprezenta oficial naționala României, după ce a primit acceptul FIFA pentru schimbarea federației. Fotbalistul s-a născut la Cluj-Napoca, însă locuiește în German
Universitatea Cluj a suferit o nouă înfrângere categorică în competiția europeană, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Umana Reyer Venezia, scor 43-96. Clujencele au fost dominate autoritar de adversarele din Italia, care au câștigat la o diferență
Firma RTZ & Partners, condusă de Răzvan Zăvăleanu, își continuă mandatul de administrator judiciar al CFR Cluj și va beneficia de un pachet consistent de remunerații pentru gestionarea procedurii de insolvență și reorganizare a clubului patronat de Ioan V
Portarul român Horațiu Moldovan, în vârstă de 28 de ani, se va despărți de formația turcă Eyupspor în această iarnă, deși împrumutul său de la Atletico Madrid era valabil până la finalul sezonului. Anunțul a fost făcut de impresarul său, Andrei Balmoș, ca
Arbitrul clujean Horațiu Feșnic a primit o delegare importantă în competițiile europene. Acesta va conduce partida dintre Crystal Palace și Hoffenheim, programată joi, de la ora 19:45 (ora României), pe stadionul Selhurst Park din Londra, în etapa a patra
U-BT Cluj a primit sancțiuni financiare în valoare totală de 39.000 de euro din partea Comisiei de Disciplină a Euroleague Basketball, în urma incidentelor de la partida cu London Lions, disputată pe teren propriu în BKT EuroCup. Clubul a fost amendat cu
U-BT Cluj-Napoca se pregătește pentru un nou test important în BKT EuroCup. Campioana României ajunge din nou în Insulele Canare, la doi ani după victoria spectaculoasă obținută pe terenul celor de la Dreamland Gran Canaria, scor 113-111. De această dată,
Tragedie în fotbalul spaniol! Un jucător de 30 de ani a murit după o ciocnire violentă cu portarul advers. Ar fi suferit un stop cardiac în ambulanță.
Clujul se pregătește pentru un eveniment sportiv de amploare, care va îmbina provocările fizice, natura și tradițiile românești! Pe 21 noiembrie 2026, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” și potecile pădurii Hoia vor deveni gazda Spartan Race Cluj-Na
U-BT Cluj a primit o sancțiune financiară importantă din partea Comisiei de Disciplină a Euroleague Basketball, în urma incidentelor produse la finalul confruntării cu London Lions, disputată pe 21 octombrie, în etapa a patra din BKT EuroCup. Clubul ardel
Universitatea Cluj a obținut o victorie importantă în fața celor de la FCSB, scor 1-0, în etapa a 14-a din Superliga. La finalul partidei, antrenorul Cristiano Bergodi s-a declarat mulțumit de rezultat și a explicat că strategia pregătită înaintea întâlni
U-BT Cluj-Napoca își continuă parcursul modest din acest sezon, fiind învinsă luni, 2 noiembrie, de Partizan Belgrad, 97-77, în etapa cu numărul 5 din ABA League.
Andrei Cordea este tot mai aproape de despărțirea de CFR Cluj, după ce principalul finanțator al clubului, Nelu Varga, și-a dat acordul pentru transferul mijlocașului în China. Potrivit informațiilor publicate de ProSport, fotbalistul ar urma să ajungă la
Universitatea Cluj caută să-și întărească defensiva pentru a ataca obiective importante în Superliga, iar unul dintre jucătorii aflați pe lista clubului este Andrei Burcă. Fundașul central în vârstă de 33 de ani se apropie de finalul contractului cu forma
CFR Cluj traversează o perioadă dificilă, iar viitorul lui Marius Șumudică pe banca echipei este incert. Potrivit informațiilor publicate de iAMsport, tehnicianul ar putea părăsi formația din Gruia în următoarele două săptămâni, iar o posibilă destinație
Marius Șumudică a vorbit deschis despre viitorul său pe banca tehnică a CFR Cluj, după partida disputată împotriva Petrolului Ploiești. Antrenorul ardelenilor a transmis că intenționează să rămână la echipă cel puțin până în vara anului viitor, însă a sta
Andrei Cordea ar putea fi protagonistul unuia dintre cele mai importante transferuri ale iernii pentru CFR Cluj. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a primit o propunere financiară impresionantă din China, unde ar urma să câștige un milion de euro pe sezon
Scandalul scandărilor rasiste de la derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu scorul de 1-3, ar putea ajunge în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cătălin Raiu, vicepreședintele instituției cu atribuții de președint
Rezultate deosebite pentru elevii Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești, care au demonstrat că ambiția, disciplina și munca susținută pot duce la performanțe internaționale! Trei tineri sportivi au participat la Campionatul Mondial - Jocurile Mo
Marius Șumudică a avut parte de un nou episod șocant în Cluj-Napoca, la finalul marelui derby CFR Cluj – „U” Cluj din Cupa României. Antrenorul formației din Gruia susține că a fost urmărit de fanii marii rivale din oraș.
CFR Cluj este în insolvență și nu ar avea drept de participare în cupele europene, dacă termină pe o poziție favorabilă. Totuși, Răzvan Zăvăleanu este pregătit să parcurgă o procedură specială pentru ca echipa să poată evolua în Europa.
U-BT Cluj-Napoca încearcă să redreseze sezonul 2026/2027 și negociază transferul lui Leland Walker, un baschetbalist care a înregistrat cifre excelente din punct de vedere ofensiv.
Află ce bonusuri săptămânale oferă cazinourile online și ce condiții trebuie verificate la cashback, misiuni și recompense de fidelitate.
CFR Cluj are datorii totale de aproximativ 32 de milioane de euro, după ce administratorul judiciar al clubului a finalizat tabelul creditorilor.
U-BT Cluj se pregătește pentru o nouă confruntare europeană! Campioana României va întâlni marți, 27 octombrie, formația germană Skyliners Frankfurt, în etapa a cincea din BKT EuroCup. Partida este programată de la ora 20:30, în Süwag Energie ARENA, iar c
Marius Șumudică ar fi decis să plece de la CFR Cluj la sfârșitul acestui an, pe fondul problemelor financiare și sportive cu care se confruntă clubul din Gruia.
CFR Cluj – „U” Cluj este unul dintre cele mai așteptate meciuri din etapa a 2-a în Cupa României, dar s-ar putea transforma într-un meci facil pentru echipa oaspete
Performanță remarcabilă pentru o elevă din Cluj-Napoca! Daria Trif, elevă în clasa a IX-a B la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, a cucerit trei medalii de aur și una de argint la Campionatul European de Karate WUKF, desfășurat la Sheffield, în Anglia. Tânăra