Primăria lui Boc pierde o bătălie importantă în instanță cu taximetriștii clujeni, pentru accesul pe benzile de autobuz: „Se reia procesul de la ZERO!”
Curtea de Apel Cluj le-a dat dreptate taximetriștilor: procesul cu Primăria Cluj privind benzile de autobuz se reia de la zero
Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania (AMTT) a obținut o victorie importantă în instanță în litigiul pe care îl poartă de mai mulți ani cu Primăria Cluj-Napoca privind accesul taxiurilor autorizate pe benzile dedicate transportului public.
Marți, 17 iunie 2026, Curtea de Apel Cluj a admis recursul formulat de asociație împotriva sentinței pronunțate anterior de Tribunalul Cluj și a decis casarea în parte a acesteia, trimițând cauza spre rejudecare.
Deși procesul nu s-a încheiat, decizia reprezintă un succes de etapă pentru taximetriști, care contestă o hotărâre a Consiliului Local Cluj-Napoca prin care accesul taxiurilor pe benzile dedicate transportului în comun a fost limitat doar la anumite tronsoane.
Un proces început în 2022
Conflictul dintre taximetriști și administrația locală datează de mai mulți ani. Înainte de adoptarea hotărârii de Consiliu Local au existat numeroase încercări de dialog inițiate de reprezentanții AMTT cu Primăria Cluj-Napoca pentru găsirea unei soluții care să permită accesul taxiurilor autorizate pe toate benzile dedicate transportului public.
În lipsa unui acord, municipalitatea a adoptat hotărârea contestată, iar în anul 2022 Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a deschis acțiune în instanță.
Tribunalul Cluj a respins atunci cererea asociației, însă taximetriștii au atacat sentința cu recurs la Curtea de Apel Cluj. După aproape patru ani de proceduri judiciare, instanța superioară a dispus rejudecarea cauzei.
„Admite recursul declarat de Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania împotriva sentin?ei civile nr. 1952 din 08.08.2025 pronunţată în dosarul nr. 2585/117/2022 al Tribunalului Cluj pe care o casează, în parte, în sensul că trimite cauza spre rejudecare primei instanţe. Menţine sentinţa recurată în privinţa soluției de respingere a cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu Primăria Mun. CN. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în data de 17.06.2026 prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia de azi a Curții de Apel Cluj.
Ioan Pugna: „Este o victorie importantă pentru noi”
Președintele AMTT, Ioan Pugna, a declarat pentru Știri de Cluj că decizia Curții de Apel confirmă faptul că argumentele prezentate de asociație trebuie analizate în profunzime de către instanță.
„Practic, ne întoarcem în 2022 și o luăm de la capăt. Procesul nu este câștigat definitiv, însă este o victorie de etapă foarte importantă pentru noi. Curtea de Apel a considerat că aspectele invocate de asociație trebuie reanalizate și că dosarul merită o nouă judecată pe fond”, a declarat Ioan Pugna pentru Știri de Cluj.
Acesta susține că miza demersului nu este doar interesul taximetriștilor, ci mai ales calitatea serviciului oferit clujenilor.
„Fiind vorba despre un litigiu aflat pe rol, taximetriștii pot circula pe benzile dedicate transportului public. Noi nu am făcut acest demers în primul rând pentru confortul taximetriștilor, ci pentru confortul clienților. Scopul nostru este să putem transporta oamenii din punctul A în punctul B cât mai rapid. În traficul actual din Cluj-Napoca, diferența poate fi uriașă: în loc să ajungă într-o oră, clientul poate ajunge în 20 de minute. Despre asta este vorba, în cele din urmă – despre un serviciu mai eficient pentru cetățeni”, a mai spus Pugna.
Ce urmează în procesul cu primăria Cluj
Dosarul va reveni acum la Tribunalul Cluj pentru rejudecare, instanța urmând să analizeze din nou argumentele formulate de AMTT împotriva hotărârii Consiliului Local.
Până la pronunțarea unei noi soluții pe fond, disputa juridică dintre taximetriști și municipalitate rămâne deschisă.
Reprezentanții asociației spun că vor continua demersurile legale pentru obținerea unui regim pe care îl consideră echitabil pentru taximetria autorizată și pentru clujenii care utilizează zilnic acest serviciu.
„Vom merge mai departe și vom susține în continuare drepturile transportatorilor autorizați prin toate mijloacele legale. Decizia de astăzi ne arată că lupta noastră are fundament și că argumentele prezentate nu pot fi ignorate”, a mai spus Ioan Pugna.
4 Comentarii