Pedofilul din Mănăștur a fost eliberat. Medicii au refuzat să îl interneze la Psihiatrie
Bărbatul care a fost surprins în timp ce stătea lângă o fetiță într-un parc din Mănăștur și avea un comportament nepotrivit a fost eliberat. Poliția l-a dus pe bărbat la Psihiatrie, dar acesta a fost eliberat de medici.
”La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din cartierul Mănăștur, un bărbat s-ar fi apropiat de o minoră cu intenția de a purta o discuție cu aceasta, fiind imobilizat de către tatăl minorei.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Mociu.
Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost solicitat un echipaj al ambulanței, care l-a transportat pe bărbat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Bărbatul nu a fost reținut pentru că nu a încălcat nicio lege.
Oamenii care l-a urmărit și apoi reținut s-au temut încă de vineri că acesta va fi deznodământul. Poliția a precizat că suspectul nu ar fi mângăiat fetița, ci numa a stat de vorba cu ea, astfel că nu a comis nicio infracțiune.
Persoanele care au luat atitudine și au luat măsuri pentru prinderea suspectului sunt uimiți că nimeni de la poliție nu i-a sunat pentru a-i întreba ce s-a întâmplat.
Dacă ați surprins un incicent care poate deveni o știre, ne puteți scrie pe Whatsapp (0722804093), Facebook sau pe office@stiridecluj.com.
22 Comentarii