Chirurgie robotică gratuită pentru copiii și tinerii din familii fără posibilități, la Spitalul Medicover Cluj
„Ceea ce este cel mai îngrijorător e faptul că această boală nu are leac. Odată ce plămânii sunt afectați, nu mai pot fi reparați. Singura cale sigură este prevenția, nu tratamentul”, avertizează specialiștii.
Serviciul de telemedicină pediatrică ALOPEDI 0364-917, gestionat de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, a înregistrat 6.144 de apeluri în primele șase luni ale anului 2025.
De câteva săptămâni, clujenii se plâng de „invazia” unor „insecte misterioase” și cer Primăriei Cluj-Napoca să facă dezinsecție în toate cartierele orașului.
Consultații medicale mai accesibile și fără aglomerație: ambulatoriile de stat din Cluj-Napoca ar putea funcționa în două ture, până seara târziu
Aula Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost sâmbătă, 5 iulie, locul în care s-au întâlnit efortul de o viață, emoția începuturilor și bucuria împlinirii
Aula Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a fost sâmbătă, 5 iulie, gazda unui moment care, așa cum a spus rectorul, „ne va rămâne tuturor în suflet”
Irina Columbeanu, fiica fostului om de afaceri Irinel Columbeanu, a vorbit recent despre planurile ei de viitor. Tânăra a mărturisit că inițial și-a dorit să studieze medicina la Cluj, însă a primit o oportunitate importantă de a învăța în Statele Unite.
Zi plină de solemnitate și emoție la Cluj-Napoca. Mii de proaspeți medici, absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, au rostit astăzi, în fața colegilor, a profesorilor și a celor dragi, Jurământul lui Hipocrate, în cadrul une
Ceremonia de absolvire a promoției 2025 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (UMF Cluj) a fost marcată nu doar de solemnitate și emoții puternice, ci și de un moment de umor fin
O universitate de medicină din România face înscrierile la admiterea 2025 exclusiv online în 2025. La medicină nota finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba scrisă (90%) și media generală de la examenul de bacalaureat
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a desemnat recent noile șefe de promoție ale Facultății de Medicină. Ioana Gabriela Moroșan, Adriana Cezara Damian Buda și Olivia Paris
Absolvenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, promoția 2025, și-au desemnat decanii de suflet – profesorii care i-au inspirat, i-au sprijinit și le-au fost alături pe parcursul celor șas
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca introduce în oferta sa educațională un nou program de masterat, intitulat „Medicina stilului de viață”. Acest program modern și bazat pe dovezi științifice
Alexandru Rogobete anunță schimbări în acordarea concediilor medicale: „Indicatorii trebuie modificați”
Cluj-Napoca este în următoarele zile sub atenționare de caniculă, iar Primăria a decis să amplaseze în mai multe locuri din oraș puncte de prim ajutor.
În abdomenul uman se află unele dintre cele mai delicate și importante structuri ale organismului – ficatul, pancreasul și căile biliare. Patologia acestor organe este, de cele mai multe ori, una complexă,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF Cluj) din Cluj-Napoca găzduiește, în 25 și 26 iunie 2025, prima ediție a Seminarului Multidisciplinar de Pneumologie și Terapie Intensivă, un eveniment internațional de referință
O formă de cancer extrem de rară afectează în ultima perioadă tot mai mulți tineri, iar medicii nu știu care este explicația pentru această situație.
În pofida avantajelor extraordinare aduse astăzi de tehnologie, inclusiv în medicină, teama față de capacitățile distructive ale inovațiilor persistă, fiind reflectată adesea în pelicule cinematografice din sfera science fiction. Selecția de filme din sec
Cristi Danileț este impresionat de rezultatul unui studiu britanic realizat pe peste 46 milioane de adulți, care sugerează că vaccinarea anti COVID-19 a scăzut semnificativ riscul de infarct și AVC.
Peste 47.000 de pacienți așteaptă după un sistem care refuză să țină pasul cu inovația medicală, în condițiile în care tratamente aprobate la nivel european ajung în farmacii la timp, iar noi așteptăm peste 2 ani
Un dinozaur bolnav de cancer ar putea fi cheia vindecării acestei boli. Oamenii de știință au făcut o descoperire fabuloasă chiar în Transilvania.
Un moment cu profundă încărcătură emoțională și semnificație medicală a avut loc ieri la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, unde a fost realizat al 50-lea transplant renal din acest an
Primăria Cluj-Napoca a alocat peste 20 de milioane de lei pentru spitalele din oraș. Viceprimarul Dan Tarcea a explicat că managerii de spitale vor fi cei care decid ce fac cu banii.
O tânără vegană din Cluj-Napoca încearcă să creeze o comunitate care să-i regăsească pe toți veganii din orașul nostru, care să se poată organiza mai ușor.
Au fost aplauze, lacrimi, râsete și... hituri neașteptate la serenadele absolvenților de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Tradiția serenadelor a fost dusă la un alt nivel de promoția 2025
Clujul a vibrat în această săptămână la unison cu absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, care au încheiat în mod spectaculos tradiția serenadelor. Ultima seară – desfășurată în fața Rectoratului – a fost una memorabilă, iar H
Vineri, s-au încheiat oficial serenadele Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. A fost o săptămână plină de emoție și energie, în care viitorii medici, stomatologi și farmaciști au oferit orașului un spectacol sincer, din suf
După semnalul de alarmă tras de un farmacist clujean, publicat în exclusivitate de Știri de Cluj – un mesaj profund despre degradarea statutului profesional și salarial al farmaciștilor din România