Un clujean cu o tumoră cerebrală gigant a fost operat și salvat la Iași, după ce la Cluj i s-a spus că nu se poate face nimic:„La 70 de ani ești condamnat”
Salvat la Iași după ce la Cluj i s-a spus că nu mai există soluții. La 72 de ani, când toți au spus „nu se mai poate”, la Iași a început lupta pentru viață
Un bărbat de 72 de ani din Cluj-Napoca, diagnosticat cu o tumoră cerebrală gigantică, de aproximativ 7 centimetri, a primit o nouă șansă la viață la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, după ce în alte centre medicale i s-a spus că nu mai există soluții terapeutice și că intervenția nu este posibilă.
Pacientul, Francisc Horvath, a ajuns în stare gravă, cu deficit neurologic sever. Nu mai vorbea clar și nu își mai putea mișca mâna și piciorul de pe partea dreaptă. Soția sa, Yolanda Horvath, descrie cu emoție momentul în care au primit diagnosticul și verdictul inițial.

„Cei care au peste 70 de ani sunt clasați la moarte”
Yolanda Horvath, soția pacientui Cluj-Napoca a povestit: „Cei care au peste 70 de ani sunt clasați la moarte. Nicio șansă nu ne-au dat. Aici ne-au primit cu drag, ne-au operat și a fost cu reușită. Domnul meu se simte mult mai bine, înghite acum. Nu putea să-și miște mâinile, nu putea să facă nimic. Acum mișcă mâinile și picioarele."

Femeia povestește că primele simptome au apărut în data de 20, când soțul său nu mai vorbea coerent. Au mers la UPU în Cluj, unde investigațiile imagistice au arătat prezența unei tumori cerebrale de mari dimensiuni.

„În data de 20 nu mai vorbea clar; chiar nu înțelegeam câteva cuvinte și am mers la UPU, la noi, în Cluj. Acolo a făcut un CT și au constatat că are o tumoră foarte mare în creier. De acolo ne-au internat la neurologie și a făcut un RMN în data de 23. Ne-a explicat doamna doctor că are o tumoră neoblastom și că nu este de făcut nimic, nu este operabil, dar, dacă vrem, ne poate transfera la neurochirurgie; însă mai bine să îl ducem acasă, că nu este de făcut nimic — exact așa mi-au spus — pentru că nu este operabil și, chiar dacă va fi, va rămâne paralizat și țintuit la pat și «ce viață este asta», citez cum au spus."
Familia a continuat să caute soluții. În timp ce pacientul începea radioterapia, a venit telefonul de doctor Munteanul Raluca, care le-a schimbat destinul.
„Am ajuns la doamna doctor de la radioterapie și chiar când făcea prima radioterapie am primit telefon de la doamna doctor Raluca Munteanu, să venim pentru că este operabil și să ajungem cât mai urgent. Am rezolvat cu salvarea și luni am fost aici, în data de 12, la domnul doctor Lucian Eva, dânsul care nu ne-a refuzat și l-a operat. Domnul doctor nu refuză pe nimeni și dă șansa la viață și celor de peste 70 de ani."
Drumul până la Iași a durat aproximativ nouă ore și jumătate, însă rezultatul a fost unul neașteptat.
„Să îi ajute Dumnezeu și să le dea multă sănătate, viață lungă și numai reușite, și să opereze cât mai mulți oameni cu tumori. Se vede că nu oricine se implică. Să știe toată lumea și îi îndrum pe toți să vină aici, la Iași. V-am spus, nu am avut nicio șansă de nicăieri și, între timp, domnul meu putea să fie mai rău — sau poate nici nu mai era. Domnul doctor Lucian Eva i-a salvat viața și îi mulțumesc din suflet. Să îl ajute Dumnezeu să salveze cât mai mulți oameni; este îngerul nostru. Divinitatea și Dumnezeu există, împreună cu domnul doctor, care îi mânuiește mâna ca să facă toate lucrurile acestea."
Intervenție extrem de complexă: „Este o rezecție totală, microscopic totală”
Prof. Univ. Dr. Habil Lucian Eva, Manager General – Medic Primar Neurochirurg:
Ulterior, medicul a oferit detalii suplimentare privind diagnosticul și evoluția pacientului:
Pacientul urmează să continue tratamentul oncologic și recuperarea medicală:
„Bineînțeles că în această situație urmează să facă și tratamentul oncologic complementar și, în funcție de evoluție și de tipul tumorii din punct de vedere genetic, va fi supravegheat în serviciul nostru și va beneficia și de alte intervenții chirurgicale la momentul respectiv. În momentul de față pacientul va fi externat și va urma un tratament de recuperare și, bineînțeles, tratamentul oncologic recomandat de medicul oncolog și de radioterapeut."
„Vârsta nu este un impediment”
„Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» din Iași tratează pacienți din toată România. Este un spital care, din punct de vedere al sistemului de sănătate pe care România îl are, este foarte bine dotat, mult peste media multor spitale din țară și chiar peste media unor spitale din Europa, ceea ce permite colectivului de medici neurochirurgi să facă intervenții chirurgicale complexe și să trateze pacienții la nivel maximal."
„Din punctul nostru de vedere, vârsta nu este un impediment pentru a face intervenții chirurgicale, chiar extinse, cum este cazul acestui pacient, pentru că nu noi stabilim cât are de trăit un pacient — asta ține de dorința pacientului și de câte zile are de la Dumnezeu. Rolul nostru este de a asigura o calitate cât mai bună a vieții acestor pacienți și de a interveni atunci când organismul mai are resurse pentru a putea suporta o intervenție chirurgicală de acest nivel."
„Ne bucurăm că putem ajuta pacienți din întreaga țară; acesta este rolul nostru și acesta este unul dintre factorii pentru care decidenții din sistemul de sănătate au ales să investească zeci de milioane de euro în acest spital.", a mai spus medicul Prof. Univ. Dr. Habil Lucian Eva, Manager General – Medic Primar Neurochirurg.
7 Comentarii