„Nu trebuie să obligi pe nimeni să lucreze, doar dați-le oportunitatea să o facă” – mărturia unei viitoare doctorițe din Cluj. O studentă la UMF Cluj dă de pământ cu sistemul: „Posturile la stat sunt «cu dedicație»/ Ai noroc? Mergi la privat! Dacă nu, pleci sau casier la Kaufland!”

„O să se rezolve problemele dacă obligăm medicii să stea în România? Spoiler alert: nu:)” – așa își începe confesiunea Alexia P., studentă în anul 5 la Medicină Generală la UMF Cluj, una dintre cei aproximativ 6.000 de absolvenți care vor intra anul viitor în competiția pentru rezidențiat.

Tânăra explică ce se va întâmpla când va termina facultatea: „La anul, toți cei 6.000 o să concurăm pe două tipuri de poziții: locuri și posturi.” Diferența este majoră: „Posturile, cam 500 pe an, vin cu un loc de muncă la pachet, pe când locurile, cam 5.000 pe an, sunt doar pe perioada rezidențiatului.”

În marile centre universitare, susține ea, situația este și mai dificilă: „Posturile din orașele mari (unde vrem toți) sunt atât de puține, încât am putea spune că sunt zero. Nu este loc pentru toți.”

„Majoritatea posturilor de la stat sunt «cu dedicație»”/„Facultatea ne pregătește mental din anul I cu ideea că nu este loc pentru toți.”

Alexia spune că încă din primul an studenții sunt pregătiți pentru ideea că nu toți vor rămâne în sistem: „Facultatea ne pregătește mental din anul I cu ideea că nu este loc pentru toți.”

Mulți își creează o plasă de siguranță: „Unii învață franceză (ca mine), alții germană, nu pentru că vor să plece, ci pentru că vor să aibă o plasă de siguranță.”

Problema reală apare la ocuparea posturilor: „Pe cât de rare sunt, pe atât de «dubios» se ocupă.” Ea afirmă că „majoritatea posturilor de la stat sunt «cu dedicație», fără să conteze că poate tu ești cel mai bun și cel mai pregătit.”

Mai mult, sunt multe situații „o singură persoană care a candidat pe un post a ajuns pe locul 2, pentru că posturile sunt «păstrate» pentru pile, iar «piloșii» primesc ponturi.”

În aceste condiții, opțiunile rămân limitate: „Pleci din țară”, „Pleci în privat (multă baftă să te bage cineva în seamă)” sau ajungi „Casier la Kaufland, cu diplomă”.

„Rezident de foi” și gărzi aproape neplătite

Deși spune că experiența ei la Cluj este „per total, decentă”, viitoarea doctoriță atrage atenția asupra lipsei practicii: „Nu facem destulă practică, iar cea puțină se face cu multă înghesuială, fără vestiare și cu foarte mult sprijinit de pereți, de pe vremea lui Dej.”

În rezidențiat, situația nu se schimbă radical: „După 3–6 ani ajungi «rezident de foi», iar în ultimul an nu poți să faci nicio intervenție simplă singur, pentru că în 95% din cazuri nu ți se dă voie.”

„Garda veche îți taie aripile, ca nu cumva să înveți și tu și să le iei din pacienți”, afirmă ea.

Mulți aleg să plece temporar: „Fugi în locuri unde medicina se face pe bune: prin Franța, prin UK, aproape oriunde, doar ca să «furi meserie».” Acolo, spune Alexia, „înveți, deseori, mai mult în 6 luni decât în câțiva ani ca rezident în România.”

Costuri mari, salarii mici

„Am tot auzit că învățământul este gratuit. Well, nu chiar.” Aproape totul se plătește în facultate, iar taxa poate ajunge la „10.000–15.000 de lei pe an”. „Este justificat? Din punctul meu de vedere, nu.”

În rezidențiat, munca este una full-time: „Deja nu mai ești «student», ești doctor.” Salariul este „cam 3.500–6.000 lei net/lună”, iar „uneori este atât de rău, încât sunt rezidenți care își iau un al doilea job ca să se întrețină.”

La acestea se adaugă gărzile: „4–5 gărzi pe lună, dintre care doar una este plătită. Asta nu este deloc ok.”

„Medici eroi” și soluții

Cu toate problemele, Alexia recunoaște progresul: „Medicina s-a îmbunătățit constant. Greu, dar progresul există.” Vorbește și despre „prea mulți medici eroi care, singuri, au schimbat total spitalele unde lucrau, deseori din banii proprii. În fața lor mă înclin.”

Printre soluțiile propuse de ea se numără concursuri naționale transparente pentru posturi, creșterea numărului de posturi, plata corectă a gărzilor, facilitarea echivalării diplomelor, beneficii pentru „deșerturi medicale”, stagii organizate în străinătate și posibilitatea ca rezidenții să profeseze și în spitale private.

Mesajul final este clar: „Nu trebuie să obligi pe nimeni să lucreze, doar dați-le oportunitatea să o facă.”