Se închide circulația în Cluj-Napoca. VEZI ZONA afectată

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că, începând cu data de 14.06.2013 ora 21.00, se va închide circulaţia auto pe strada Cpt. Grigore Ignat, tronsonul cuprins între Bulevardul Muncii şi podul peste râul Someşul Mic, în vederea efectuării lucrărilor la linia de tramvai.

 

Lucrările se vor executa inclusiv pe curba de la intersecţia Bulevardul Muncii - strada Cpt. Grigore Ignat, circulaţia auto desfăşurându-se alternativ pe o singura bandă.

 

Pe perioada lucrărilor se interzice accesul auto pe strada Cpt. Grigore Ignat, de la sensul giratoriu din zona  podului peste raul Somesul Mic, cu excepţia riveranilor, din direcţia strada Traian Vuia ( nu se va mai putea ieşi in Bd. Muncii).

 

Foto:  Închiderea circulației pe strada Grigore Ignat

 

Primăria recomandă conducătorilor auto sa utilizeze, pentru direcţia Apahida - Cluj-Napoca, ruta alternativă: strada Traian Vuia - Branului - Plevnei - Câmpina - Fabricii - Bd. Muncii.

 

Pentru lucrările la linia de tramvai care se efectuează în zona intersecţiei Bd. Muncii - Oasului- Byron (zona Real) şi care au determinat interzicerea virajelor la stânga peste linia de tramvai, circulatia autovehiculelor se poate realiza pe direcţia Gara - Chinteni si spatiul comercial Real (dus -intors), pe următoarea rută alternativă: strada Oaşului - Codru Dragusanu/ Iasomiei- Sobarilor- Fabricii- Bulevardul Muncii.

 

Foto: Devierea circulației din zona Real

Comentarii Facebook