Vești despre Podul Garibaldi: la procent au ajuns relocarea rețelelor de apă, gaz și electricitate. Când promite primăria că va începe demolarea

Lucrările la noul Pod Garibaldi din Cluj-Napoca avansează, iar relocarea rețelelor de utilități a ajuns la un stadiu de 80%. Estacada destinată mutării acestora a fost deja finalizată, iar în paralel au început lucrările la fundația viitoarei construcții.

Potrivit informațiilor transmise despre stadiul proiectului, au fost forați primii doi piloți care vor susține structura noului pod. Demolarea completă a vechiului Pod Garibaldi este programată să înceapă în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Și lucrările de pe strada Uzinei Electrice continuă. Două dintre cele patru benzi de circulație sunt deja realizate, iar intervențiile se desfășoară în prezent pe celelalte două. Tot în luna noiembrie este prevăzută finalizarea asfaltării la nivel de binder, etapă care precedă aplicarea stratului final de uzură.

Pe durata șantierului, legătura cu cartierul Grigorescu va fi menținută prin intermediul podului provizoriu, care asigură conexiunea dintre Splaiul Independenței și Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Valoarea totală a proiectului este de 60.631.451,99 lei. Din această sumă, 23.158.405,65 lei reprezintă finanțarea acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională, echivalentul a 85% din valoarea eligibilă a proiectului.

Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în cadrul Priorității 4 – „O regiune cu mobilitate urbană multimodală durabilă”, cu obiectivul de a promova mobilitatea urbană multimodală durabilă și tranziția către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Comentarii Facebook