Satena din PSD, Aurelia Cristea, a comis-o din nou. Primaria Cluj: PSD a confundat pista de biciclisti din Parcul Central cu linia de tramvai FOTO


Reprezentantii Primariei Cluj-Napoca sustin ca PSD Cluj a comis o gafa monumentala, confundand pista de biciclisti din Parcul Central cu linia de tramvai.

"Primaria Cluj-Napoca nu va taia o bucata din Parc pentru a face loc liniei de tramvai. Aceasta isi va urma cursul actual, iar in paralel cu ea exista prevazut in proiectul de modernizare a Parcului Central o pista pentru biciclisti si pietoni. Reprezentantii PSD Cluj au crezut, eronat, ca vrem sa mutam linia de tramvai in Parc, dar nu este asa", sustin reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.

PSD Cluj prin vocea Aureliei Cristea, numita de presa clujeana "satena din PSD", i-a cerut primarului Sorin Apostu sa ii prezinte proiectul tehnic de reabilitare a liniei de tramvai, deoarece sunt suspiciuni ca ar urma sa treaca prin Parcul Central. "In acest moment din datele tehnice pe care le-au pus la dispozitie se pare ca va lua o parte, cam un metru si jumatate am calculat noi, pe toata zona parcului dinspre Somes. Vor decupa acel metru si jumatate pe toata suprafata Parcului, ceea ce inseamna o pierdere", a declarat Aurelia Cristea.

Directorul Regiei Autonome de Transport Urban Calatori (RATUC) Cluj, Liviu Neag, a vrut sa o asigure pe aceasta "simpatizanta a transportului cu tramvaiul", ca Parcul nu va fi afectat.

"Urmare a unor investigatii si a unor cercetari privind modul de solutionare a proiectului, parcul nu va fi afectat. Cu aceasta ocazie, vreau sa raspund unei simpatizante a transportului cu tramvaiul ca parcul nu va fi afectat. Speram ca la finalizarea acestei investitii sa avem un tramvai european. Fara o infrastructura nu putem aduce tramvaie moderne", a declarat Liviu Neag.

Reabilitatea liniei de tramvai din Cluj-Napoca a inceput in cursul zilei de azi, cu tronsonul strada Bucium - Podul Calvaria. Valoarea totala a proiectului, finantat din fonduri europene, este de 25 de milioane de euro.

 

Vezi si...

A inceput modernizarea liniei de tramvai din Manastur! Se va lucra si noaptea VIDEO si FOTO

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook