Riscă PUȘCĂRIA? Extremistul Călin Mărincuș a făcut declarații IRAȚIONALE contra lui Raed Arafat, pentru că impune testarea și vaccinarea


Extremistul clujean Călin Mărincuș, membru PSD și simpatizant Noua Dreaptă, îl amenință cu moartea pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), pentru că vrea să impună testarea și vaccinarea pentru accesul la evenimente. 

Niciun procuror nu se sesizează pentru șantajarea de a ne vaccina. Chiar toți sunteți vânduți din sistemul acesta? Pe mine Raed Arafat mă condamnă la moarte. El crede, sau îmi spune că vrea să-mi facă un bine, pe care eu nu îl vreau! Vrea să-mi administreze un act medical, pe care eu nu îl doresc, care îmi pune în pericol viața. 

Păi dacă eu vreau să-i fac un bine lui Raed Arafat, iar el nu e de acord, pentru că îi pune în pericol viața, voi fi chemat la Poliție? Cu siguranță! Eu nu mă tem, pentru că mă duc cu televiziunile. Eu consider că Raed Arafat îmi pune în pericol viața, iar eu mă aflu în postura de a mă apăra. O să iau în considerare și faptul să-l omor pe Raed Arafat. Eu mă gândesc că punându-mi viața în pericol, vreau să iau în considerare și faptul ăsta.

Îmi doresc ca Raed Arafat să fie eliminat. Nu se sesizează nimeni? Milioane de români acceptă să fie șantajați. În ce limbă gândești măi, Raed Arafat, că în românește sigur nu. Cum adică să mă testez săptămânal ca să-i dovedesc că sunt sănătos? E vina mea că sunt sănătos? 

Nu vreau să mă vaccinez pentru că nu am încredere. Eu sunt sănătos! Nu am de ce să mă vaccinez. Sănătatea mea este dată de stilul meu de viață, de sistemul meu imunitar și de Dumnezeu, în primul rând!”, a declarat extremistul Călin Mărincuș, membru PSD Cluj și simpatizant Noua Dreaptă. La final a mai spus o dată că il va omorî pe Raed Arafat.

Acesta a mai afirmat că se va duce la închisoare ca un erou, zâmbind, și că se va sacrifica pentru ”milioane de români”.

UPDATE
Politia a deschis un dosar penal pe numele lui Mărincuș. “În urma informațiilor apărute în spațiul public, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Județean Cluj au demarat cercetări din oficiu, fiind întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, precizează IPJ Cluj. 

Comentarii Facebook