Incendiu la o cabană din Cluj! Două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD intervin de urgență. O femeie a suferit arsuri


UPDATE- Pompierii vor finaliza această intervenție în curând. Femeia de aproximativ 50 de ani, care a primit îngrijiri medicale, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Incendiul a afectat acoperișul imobilului, precum și un etaj, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.  Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este o candelă care a fost lăsată nesupravegheată.

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o cabană construită din lemn situată în localitatea Beliș. 

Din primele date, incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

„Au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Huedin, dar și una de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca”, au transmis pompierii. 

WhatsApp Image 2025-12-25 at 12.25.29.jpeg

O femeie care prezintă arsuri ușoare primește îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. Pompierii sunt sprijiniți la intervenție de către colegii de la Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, respectiv SVSU Beliș. 



Comentarii Facebook