Reacție fermă a Primăriei Cluj-Napoca după blocarea lucrărilor la centura metropolitană: „Este esențial de subliniat”


Administrația locală din Cluj-Napoca a oferit explicații privind suspendarea lucrărilor la centura metropolitană, pe fondul litigiului juridic dintre membrii asocierii câștigătoare a contractului, precizând că a cerut instituțiilor abilitate să efectueze verificări suplimentare.

Municipalitatea a precizat că decizia de suspendare a contractului a fost fundamentată pe prevederile art. 38.1 din Acordul contractual, coroborate cu art. 12 alin. (8) și (11) din același acord, care consacră răspunderea solidară a asocierii față de Beneficiar și caracterul neopozabil al înțelegerilor interne dintre asociați.

Este esențial de subliniat că nu orice dispută internă între membrii unei asocieri afectează validitatea atribuirii unui contract. 

În speță însă, situația semnalată de asociatul Integral depășește nivelul unei simple neînțelegeri comerciale apărute în faza de execuție. Acesta a afirmat, în toamna anului  2025 – ulterior semnării contractului în mai 2025 – că nu a semnat acordul de asociere prezentat atât în cadrul procedurii de atribuire, cât și în original, la momentul semnării contractului. 

Reacție fermă a Primăriei Cluj-Napoca după blocarea lucrărilor la centura metropolitană: „Este esențial de subliniat”

O asemenea susținere afectează însăși premisa juridică în baza căreia oferta comună a fost depusă și evaluată, respectiv existența unei asocieri asumate de toți membrii săi. Din acest motiv, situația impune verificări suplimentare din partea instituțiilor competente ale statului, verificări pe care Municipiul Cluj-Napoca le-a solicitat deja.

„În funcție de concluziile acestor verificări, vor fi luate deciziile legale corespunzătoare. În ceea ce privește evaluarea ofertei și semnarea contractului, precizăm că toate condițiile legale ce incumbă unei autorități contractante au fost respectate, atât anterior, cât și ulterior depunerii ofertelor.  

Procedura s-a desfășurat sub monitorizarea ANAP, a fost realizată de o comisie de evaluare, cu experți cooptați, cu respectarea Ordinului ANAP nr. 1170/2022 și a normelor interne, iar raportul procedurii a fost avizat cu aviz conform necondiționat de către ANAP”, a transmis Primăria Cluj-Napoca. 

CITEȘTE ȘI: Breaking- Scandal uriaș pe Centura metropolitană a Clujului. De ce a suspendat Primăria lucrările. Un asociat acuză- „Nu am semnat niciodată asocierea!”

De asemenea, anterior semnării contractului, a existat o precizare expresă din partea Comisiei Europene privind îndeplinirea pașilor legali, semnarea contractului fiind realizată doar după primirea acestui răspuns.

„În ceea ce privește eventuale suspiciuni legate de „măsluirea” documentelor, Municipiul Cluj-Napoca nu are competența legală de a se pronunța asupra acestora. Conform cadrului legal, responsabilitatea pentru conținutul și autenticitatea documentelor depuse revine exclusiv ofertantului, inclusiv liderului asocierii care a transmis oferta în SEAP”, a mai transmis Primăria. 

CITEȘTE ȘI: Contractul pentru centura Metropolitană a Clujului trebuie reziliat: „Tactica struțului a lui Boc va aduce la același rezultat, dar peste 2 ani”


Comentarii Facebook