Deputatul clujean Remus Lăpușan: „România are nevoie de stabilitate economică, nu de improvizații”
Deputatul clujean Remus Lăpușan a transmis un mesaj public privind direcția economică a României, subliniind necesitatea stabilității, a investițiilor și a unor politici coerente pentru susținerea dezvoltării pe termen lung.
Parlamentarul a arătat că măsuri precum creșterile de taxe, reducerea investițiilor sau lipsa de predictibilitate nu oferă încredere mediului de afaceri și populației. Potrivit acestuia, relansarea economică trebuie să se bazeze pe stimularea investițiilor, sprijin real pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru producătorii locali, dar și pe consolidarea educației și formării profesionale.
„Creșterile de taxe, tăierea investițiilor sau lipsa de predictibilitate nu ajută economia și nu dau încredere nici firmelor, nici oamenilor. Relansarea economică înseamnă susținerea investițiilor, sprijin real pentru IMM-uri și producătorii locali, dar și educație și formare profesională, pentru ca oamenii să fie pregătiți pentru o economie modernă”, a transmis Remus Lăpușan.
Deputatul clujean Remus Lăpușan: „România are nevoie de stabilitate economică, nu de improvizații”
Deputatul a evidențiat că o economie sănătoasă se construiește prin investiții care rămân în țară, dezvoltarea producției interne și generarea de valoare adăugată locală, precum și prin promovarea inovării și a tehnologiilor moderne. De asemenea, acesta a pus accent pe crearea de locuri de muncă stabile și mai bine remunerate.
În opinia sa, relansarea economică nu trebuie evaluată exclusiv prin indicatori statistici, ci prin efectele resimțite de cetățeni, de la siguranța financiară până la sustenabilitatea pensiilor și finanțarea adecvată a serviciilor publice.
„Relansarea economiei nu înseamnă doar cifre în statistici, ci siguranță pentru cetățeni, pensii sustenabile și servicii publice finanțate corect. Dezvoltarea trebuie să se simtă în viața de zi cu zi a oamenilor”, a conchis deputatul clujean.
5 Comentarii