Ferma de pui și abatorul din Florești ar urma să primească o nouă autorizație de mediu, iar miercuri, 19 octombrie, în comună va avea loc o dezbatere publică în acest sens.
Fostul ministru Gabriel Oprea a ajuns, luni dimineață, la DNA, după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală în cazul său, pentru ucidere din culpă, în cazul poliţistului Gigină.
Fostul ministru Relu Fenechiu și-a recunoscut vina într-un dosar în care procurorii DNA îl cercetau pentru infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a amenajat un sens giratoriu în Grigorescu.
Primăria efectuează lucrări de modernizare a laturii estice a Pieței Unirii, iar aceasta se apropie de finalizare.
Primăria comunei clujene Florești a inaugurat, joi, serviciul de Evidența Populației, aceasta fiind singura primărie de comună din țară care deține un asemenea serviciu.
După ce Poliția Locală Cluj-Napoca le-a confiscat marfa mănășturenilor care vindeau produse în zona străzilor Calea Florești și Izlazului, oamenii au organizat un protest la Primărie.
Sebastian Ghiță a dat noi detalii despre modul în care a cunoscut-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Grupul consilierilor social-democrați din Consiliul Local Cluj-Napoca îi solicită viceprimarului Anna Horvath demisia de onoare...
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) o susține pe Anna Horvath și așteaptă finalizarea anchetei DNA.
Consiliul Judeţean Cluj a lansat lucrările de reabilitare a drumului judeţean DJ 103K Râşca – Beliş, vizat fiind sectorul de drum situat între drumul naţional DN1R şi localitatea Râşca.
Comuna Florești va avea, din 17 octombrie, un Serviciu propriu de evidență a persoanelor.
PSD Cluj a stabilit lista candidaților pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016.
Procurorii DNA au efectuat o serie de percheziții la Primăria Cluj-Napoca și la mai multe locuințe, privind un dosar de corupție privind finanțarea campaniei electorale din iunie 2016.
Clujeanul Daniel Buda a fost împuternicit de Consiliul Naţional al PNL să semneze listele pentru alegerile parlamentare.
Elena Udrea se află la Cluj-Napoca, iar vineri dimineața, a asistat la primele cursuri de master de la Facultatea de Teologie a Universităţii Babeş-Bolyai.
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, joi, în cadrul unei emisiuni TV, că a sfătuit-o pe Elena Udrea, în calitate de ”bun prieten”, să nu candideze la parlamentare, însă aceasta nu l-a ascultat.
Comuna Baciu a obținut 1 milion de euro de la Uniunea Europeană pentru decongestionarea traficului. Banii vor fi folosiți pentru asfaltarea unui drum agricol.
Primaria Florești a primit prin Hotărâre de Guvern terenul de la Poligonul Mic, adiacent străzii Tăuțiului.
Noua clădire a Spitalului de Boli Psihice-cronice Borșa, unitate sanitară preluată de Consiliul Județean Cluj în anul 2010, este terminată în proporție de aproximativ 90%.
Constructorii au demarat lucrările de asfaltare a unui nou tronson al drumului judeţean DJ 109E Vad. Constructorii au demarat lucrările de asfaltare a unui nou tronson al drumului judeţean DJ 109E Vad.
Președintele Klaus Ioahnnis le-a transmis un mesaj miniștilor tehnocrați, prin care îi îndeamnă să intre în politică.
Premierul Dacian Cioloș a declarat că nu are de gând să candidezela alegerile parlamentare şi nu îşi va crea un partid politic.
Proaspăt înscrisă în programul de master al Facultății de Teologie din cadrul Universității Babeș Bolyai, Elena Udeea a declarat că va candida ca independent la alegerile parlamentare.
Ministerul Dezvoltării Regionale cere Consiliului Județean Cluj transferarea terenului de 144.000 de metri pătrați din Florești.
Un nou sens giratoriu a fost amenajat pe strada Maramureșului.
După finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean DJ 103H Scrind - Săcuieu - Bologa, care au vizat un sector în lungime de 4,7 kilometri, încep lurările pe un ultim sector rămas neasfaltat.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că respinge total posibilitatea de a desemna drept premier o persoană urmărită sau condamnată penal, indiferent de susţinerea pe care ar avea-o în Parlament.
Președintele Asociației ”Uniunea Română de Transport Public”, Liviu Neag, - director general al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, a fost unul dintre invitații oficiali ai organizatorilor celei de-a XI-a ediții a INNO Trans 2016.
Pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Băişorii s-au finalizat până în momentul de faţă lucrări de tratament bituminos dublu pe o lungime totală de 6 kilometri.