Oltean, videpresedinte PDL : Exista inca o sansa de a nu se diminua pensiile

 

Intr-o conferinta de presa a PDL sustinuta vineri, Ioan Oltean a spus ca este unul din cei care cred ca diminuarea pensiilor este o masura nepotrivita.

El a mentionat ca nu a spus acest lucru anterior in public deoarece a respectat decizia conducerii partidului.

"Reducerea cu 25 la suta a salariilor este o masura care nu va putea fi modificata. Exista, in opinia mea, o sansa de a se regandi, probabil, masura care vizeaza reducerea pensiilor. Exista o sansa, nu vreau sa o puna in procente, dar exista o sansa de a regandi intr-un fel sau altul acest aspect. Eu am fost intotdeauna impotriva acestei modalitaţi de a se depasi momentul acesta, dar, cum partidul a luat o masura in acest sens, eu sunt un soldat disciplinat. Am apreciat ca aceasta masura poate ca ar fi fost bine daca nu ar fi fost luata si se gasea o alternativa", a declarat Ioan Oltean.

Dintre masurile de austeritate luate de Guvern cea de micsorare a pensiilor a atras cel mai mult antipatia societatii fata de Guvern si PDL.

"Este o masura totalmente neatractiva, o masura care se rasfrange nu numai asupra pensionarilor, ci si a copiilor, a nepoţilor si a rudelor, toata lumea este sensibila in aceasta privinţa. Poate ca este masura care a starnit cea mai multa ostilitate pe parcursul guvernarii PDL. (...) stiu exact ce traieste poporul acesta, dar in acelasi timp stiu la fel de bine ca, daca nu se iau asemenea masuri, maine, poimaine va fi mai rau. Asta stiu. Eu nu spun ca sunt singurele masuri si ca altele nu exista, dar cred ca Guvernul trebuie sa ia niste masuri", a declarat Oltean.


Totusi, declaratiile lui Oltean sunt singulare si tardive in PDL, Guvernul a stbilit deja ca luni isi va asuma raspunderea atat pentru diminuarea salariilor cat si pentru diminuarea pensiilor.


Mai mult, Andreea Vass, conilierul premierului Boc a declarat acum doua zile: "Daca nu aplicam aceste masuri suntem niste tampiti".

Comentarii Facebook