VIDEO. Mii de primării ar putea dispărea? Boc vrea reorganizarea țării să fie primul punct pe agenda Parlamentului: „Republica Moldova ne-a luat-o în față”
Emil Boc: Reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să fie primul punct pe agenda Parlamentului din februarie. „Până și Republica Moldova ne-a luat-o în față”
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că reorganizarea administrativ-teritorială a României nu se va face până în februarie, dar că proiectul trebuie să fie primul punct pe agenda sesiunii parlamentare care începe atunci.
Calendarul invocat de primarul Clujului este clar: lunile rămase până în februarie ar trebui folosite pentru pregătirea proiectului.
„Până în februarie nu se va face o reorganizare administrativ-teritorială, dar cu siguranță în sesiunea din februarie trebuie să fie primul punct pe agenda sesiunii parlamentare care începe în februarie. Până în februarie va fi pregătit proiectul, discutat, analizat, dar nu mai poate fi amânat”, a declarat Emil Boc.
Boc a spus că PNL va participa la orice proiect de reformă administrativă și de reorganizare a țării, pe care îl consideră acum mai necesar ca oricând.
„Acuma e vremea acțiunii, vremea implementării”, a mai spus primarul.
Comune care nu își pot plăti nici iluminatul
Principalul argument al lui Boc privește localitățile mici, care, spune el, nu se pot susține din banii proprii.
„Sunt comune în această țară care nu pot să își plătească iluminatul din ceea ce adună din impozite și taxe locale și salariile pentru funcționari. Cum ai putea să faci după aceea proiecte de dezvoltare a comunei, apă, canalizare, drumuri, dacă tu n-ai capacitatea să-ți plătești curentul și salariații?”, a declarat Boc.
Primarul a legat reforma de absorbția fondurilor europene și de reducerea cheltuielilor statului cu funcționarii. În opinia lui, diferența față de alte măsuri de austeritate este că economia nu se face pentru un an, ci permanent. „Asta se cheamă reformă structurală”, a spus Boc.
„Până și Republica Moldova ne-a luat-o în față”
Boc a comparat situația României cu cea din Republica Moldova, stat care nu este încă membru al Uniunii Europene. Potrivit lui, Chișinăul se află în faza finală a unei reforme prin care numărul unităților administrative scade de la aproximativ 900 la sub 300, printr-un proces numit acolo „amalgamare”.
Datele oficiale de la Chișinău confirmă ordinul de mărime: un raport al Cancelariei de Stat arăta, în 2025, că Republica Moldova avea 893 de unități administrativ-teritoriale de nivelul I. Comasarea voluntară a primăriilor este suspendată de la 1 septembrie 2026 până la primul tur al alegerilor locale din 2027, iar localitățile care nu au încheiat procesul trec la amalgamarea stabilită prin lege, fără sprijinul financiar suplimentar oferit de stat.
„Până și Republica Moldova ne-a luat-o în față”, a declarat Boc, care a amintit că actuala organizare administrativă a României datează din 1968, din perioada lui Ceaușescu.
De ce crede Boc că un guvern minoritar are cele mai mari șanse
Primarul Clujului susține că, paradoxal, actualul guvern ar fi cel mai bine plasat să facă reforma tocmai pentru că nu are majoritate. Ar avea nevoie de voturile opoziției, iar reorganizarea ar putea deveni un subiect pe care puterea și opoziția îl votează împreună.
„E o reformă absolut necesară a statului român și sunt convins că se poate face și, paradoxal, acest guvern poate avea cele mai mari șanse să o implementeze”, a declarat Emil Boc.
Potrivit lui, reforma ar putea fi „puntea de legătură între putere și opoziție” într-un moment în care interesul comun îi poate lega pe toți.
1 Comentariu