Daniel Buda: A fost o GREȘEALĂ să candidăm sub sigla ARD

 

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a transmis și el mesajul de lupta al filialei care a scos cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare. A fost o greșeală să candidăm sub sigla ARD, a declarat Buda.

 

Ţinând cont de rezultatele înregistrate în urma alegerilor din 9 decembrie, participarea candidaţilor noştri la scrutin sub sigla ARD pare să fi fost o greşeală, pentru că nu a avut efectul scontat. Era mai indicat să fi candidat sub sigla PDL, cum am candidat în vară la Cluj-Napoca la alegerile locale pentru Primărie pe care le-am şi câştigat şi să ne asumăm măsurile luate. Cred că rezultatele ar fi fost altele”, a declarat Daniel Buda, conform Mediafax.

 

PDL Cluj a scos la ALEGERI cel mai bun scor din țară. Boc conduce ultima REDUTĂ democrat-liberală

 

Daniel Buda a refuzat să se pronunțe și să comenteze declarațiile primarului Aradului, Gheorghe Flacă, care i-a cerut demisia lui Vasile Blaga, din funcția de președinte al PDL, pentru că nuj a atins obiectivul de 24% la alegerile parlamentare.

 

La nivel național, USL a câştigat alegerile cu 58,61%% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,07% la Senat, potrivit BEC.

 

Udrea critică marginalizarea lui Emil Boc și înființarea ARD

Comentarii Facebook