Duminica 23 Februarie

Amenzi de peste 8700 de lei în zona cartierului Mănăștur

 

Polițiștii locali împreună cu lucrători din cadrul Secției 4 Poliție au desfășurat în cursul zilei de astăzi o acțiune privind combaterea activităților comerciale ilicite în Mănăștur. 

 

Au fost vizate străzile Calea Florești, Mehedinți, Bucegi, Izlazului, zona Complexului Big și a Piețelor Agroalimentare Flora și Ion Meșter.

 

De asemenea, s-a acționat în scopul prevenirii și descoperirii persoanelor care comit infracțiuni și contravenții, a menținerii ordinii și liniștii publice, precum și în scopul descurajării practicării cerșetoriei și combaterii exploatării minorilor în asemenea activități. 

 

La acțiune au participat 26 de polițiști: 6 polițiști din cadrul secției 4 și 20 de lucrători din cadrul Poliției Locale. 

 

Au fost legitimate un număr de 68 de persoane și au fost avertizate 18 persoane. 

 

Au fost controlate un număr de 16 societăți și centre comerciale, precum și 37 de producători agricoli. 

 

Au fost aplicate un număr de 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.780 lei, din care conform prevederilor OUG 195/2002 = 2, Legea 61/1991 = 2, Legea 12/1990 rep. = 4, HCL 767/2017 = 4, Legea 211/2011 = 2, HCL 354/2015 = 2, HCL 191/2009 = 9. 

 

A fost confiscată o cantitate de 1150,7 kg legume și fructe, în valoare de 5.300 lei. 

 

De asemenea, au fost ridicate 5 autovehicule parcate neregulamentar.

Comentarii Facebook