Duminica 23 Februarie

Bugetare participativă: Clujenii vor demolarea garajelor și plantarea de copaci

 

Câteva dintre ideile clujenilor din cadrul proiectului de Bugetare Participativă vizează demolarea garajelor și plantarea de copaci. 

 

Pe lângă câteva proiecte care vorbesc despre demolarea garajelor și crearea de parcări noi, cu spații verzi, se distinge un proiect prin care se vrea ca la fiecare parcare de la nivelul solului să fie plantați trei copaci.

 

Proiectul vizează plantarea câte unui copac la fiecare trei locuri de parcare aflate la nivelul solului. Sunt vizate atât parcările publice, cât și cele private. Suprafața de beton/asfalt dintr-o parcare expusă la soare este direct proporțională cu radiația solară reemisă de această zonă, rezultând temperaturi extrem de mari (căldura urbană), care afectează în mod negativ sănătatea și confortul oamenilor. Într-o zi însorită de vară, temperatura asfaltului expus la soare poate urca la peste 60 de grade Celsius, iar interiorul mașinilor parcate expuse la soare se poate încălzi la fel de mult, rezultând condiții de saună. Corpul uman expus la acest stres de caldură poate cauza stare de rău, iar canicula creşte riscul unor probleme de sănătate deja existente. Copacii plantaţi trebuie să fie specii foioase indigene, cu coroana extinsă, care pot oferi umbră cât mai mare, specii cu toleranţă la seceta şi soare, rezistente la solicitările solurilor compactate (înconjurate de asfalt). Costul împăduririi unui hectar este de aproximativ 1.600 EUR. Cu un buget anual de 30.000 EUR se pot planta copaci corespunzatori la 20 ha”, se arată în prezentarea proiectului depus de Zsolt Bodola.

 

Investiția s-ar ridica la 30.000 de euro, iar proiectul este eligibil în locațiile unde configurația terenului permite acest lucru.

Comentarii Facebook