VIDEO/FOTO -Povestea din spatele unei imagini tulburătoare, devenită emblema miracolelor apărute după cutremurul din Siria


Imaginea celor doi frați sirieni prinși sub dărâmături, după cutremurul devastator din 6 februarie, a făcut înconjurul lumii, devenind emblematică pentru dramele și totodată miracolele pe care le poate trăi umanitatea în fața unei forțe atât de înfricoșătoare. Fetița, Jinan, în vârstă de cinci ani, se află acum în spital cu o rană gravă la picior. Fratele ei a avut doar zgârieturi. Din păcate, restul familiei celor doi copii a murit. The Guardian a publicat povestea impresionantă a salvării celor doi copii.

După 22 de ore s-a auzit vocea unei fetițe: „Scoateţi-mă de aici”

Omar Rahal a auzit o voce venind dintre dărâmături, atât de slabă încât s-a chinuit să înţeleagă dacă nu cumva ar putea fi doar în capul lui. Cu câteva ore în urmă, două cutremure cu magnitudinea de 7,8 şi 7,6 făcuseră una cu pământul satul său, Harem, din provincia siriană Idlib, controlată de rebelii sirieni. Zeci de clădiri s-au dărâmat, inclusiv blocul în care locuia vărul său, Mahmoud, împreună cu soţia şi cei şapte copii ai lor.

Rahal, care este șeful poliției locale, a venit să vadă care este situaţia şi s-a grăbit să intre printre ruinele casei în speranţa că îi va găsi pe Mahmoud şi pe familia sa în viaţă. Toată dimineaţa nu a auzit niciun semn de viaţă, dar pe la ora 12:30 urechile sale au prins câteva sunete rostite de ceea ce părea a fi vocea unei fetiţe: „Scoateţi-mă de aici”.

jinan 3.jpg

Vezi și: O copilă și-a salvat fratele mai mic cu propriul trup. A fost prinsă sub dărâmături timp de 17 ore, când au venit salvatorii le-a mulţumit cu un zâmbet

La câțiva metri sub mormanul de moloz, prinși între betoane, se aflau Jinan, fiica de cinci ani a lui Mahmoud, împreună cu fratele ei de nouă luni, Abdullah, pe care fetița îl mângâia pe cap. Alături de ei, îngropat sub rămășițele casei, se afla trupul mamei lor, Suaad. Rahal a putut să-i vadă doar brațul, cu care părea că a încercat să-și îmbrățișeze copiii pentru a-i proteja. Rahal a încercat să-şi elibereze nepoţii, dar şi-a dat seama că nu o putea face singur. Aşa că i-a filmat pe cei doi copii prinşi în capcana betoanelor sfărâmate şi a trimis imaginile colegilor săi din poliţie, cerându-le să intervină.

Imaginea a devenit „emblema” miracolelor apărute după cutremurele din Turcia și Siria

Filmuleţul a făcut rapid înconjurul internetului, devenind viral pe plan mondial, şi a devenit un simbol al tragediei din Idlib și totodată emblema miracolelor. „Oamenii mei au sosit imediat şi m-au ajutat să îl extrag pe micuţul Abdullah, care, din fericire, avea doar câteva zgârieturi mici”, a declarat Rahal pentru The Guardian. „Dar problema era Jinan. Era prinsă de o placă de beton şi avea o tijă de fier înfiptă în picior”, a povestit Rahal.

Eforturile de salvare în Idlib au fost încetinite din cauza lipsei de utilaje şi de asistenţă, oamenii fiind nevoiţi să îi extragă pe cei dragi de unii singuri, cu mâinile goale. „Pentru a ridica blocul de beton care o bloca, am folosit un cric, cel cu care se ridică maşinile atunci când trebuie să schimbi o roată. A funcţionat. Dar Jinan avea încă o tijă de fier înfiptă în picior. A trebuit să fie tăiată”, povesteşte bărbatul.

Salvatorii au încercat să taie tija cu o lamă groasă de oţel, în timp ce Jinan plângea de durere. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, replicile cutremurului au zguduit din nou satul. Puţinul care mai rămăsese în picioare din clădiri a început să se prăbuşească. „Vă rog! Scoateţi-mă de aici!”, i-a implorat Jinan pe salvatorii săi. Nu mai era timp de pierdut. „Nu am avut de ales”, spune Rahal. „Riscam să murim şi să pierdem şi copilul. Prin urmare, am decis să facem ceea ce nu ne-am dorit niciodată - să o extragem pe Jinan în timp ce piciorul ei era încă parţial înfipt în tijă”, a continuat el.

Copiii au rămas orfani de ambii părinţi

Marţi, în jurul orei 2 dimineaţa, după aproape 22 de ore petrecute sub dărâmături, Jinan a fost eliberată de sub rămpșițele casei ei. La o săptămână de la salvarea lor, The Guardian i-a vizitat pe Jinan şi pe fratele ei mai mic într-un spital improvizat într-o fostă şcoală, unde sunt îngrijiţi copiii răniţi din Harem. Abdullah dormea înfăşurat într-o pătură de lână, în timp ce Jinan stătea întinsă pe un pat, având încă dureri. „Rana de la picior este foarte gravă”, spune medicul ei, Wajih al-Karrat. „Jinan s-ar putea să nu mai meargă niciodată ca înainte. Nu am să vă mint. Dacă rana nu se ameliorează, am putea fi nevoiţi să-i amputăm piciorul”, vine verdictul crud al doctorului.

jinan 1.PNG

Jinan şi fratele ei se numără printre nenumăraţii copii rămaşi orfani în urma cutremurului din Idlib. Bilanţul victimelor cutremurului din Siria a depăşit 5.800 de morţi, în timp ce oficialii ONU cer mai mult acces pentru ajutoare în nord-vestul ţării, zonă controlată de rebeli.

Este o tragedie”, şopteşte medicul Karrat. „Jinan ştie că a rămas singură cu fratele ei. Dar vedeţi, aceşti copii de aici, de lângă patul lui Jinan, sunt şi ei orfani. Şi majoritatea încă se întreabă unde le sunt părinţii şi când vor veni să îi vadă. În primul rând, vrem să îi facem bine. Apoi, la un moment dat, vom fi nevoiţi să le spunem că şi ei au rămas orfani”, spune doctorul.

jinan 2.PNG


Comentarii Facebook