Unii primari, nevoiți să ceară saloanelor să spele pe cap clienții o singură dată, pentru a limita efectele secetei severe


Este secetă fără precedent în Italia, iar acest lucru determină autoritățile locale să vină cu soluții bizare pentru limitarea efectelor deficitului de apă. Au fost golite fântânile arteziene şi s-a interzis irigarea grădinilor, iar în unele oraşe chiar a fost limitat consumul apei în saloanele de înfrumuseţare.

Aceștia au cerut limitare consumului de apă la coafor și barbier: să se spele doar o dată și să se clătească repede părul clienților. Cei care nu se supun acestor noi reguli riscă amenzi de până la 1000 de euro. Ministrul Politicilor Agricole a anunțat ieri că, foarte probabil, dacă nu va ploua în curând, se va ajunge la restricționarea apei menajere, pe timpul zilei, în foarte multe regiuni din nordul și centrul Italiei. Ploile în Italia sunt cu 40-50% mai puține decât media ultimilor ani, iar pe crestele munților Alpi cantitatea de zăpadă este cu peste 70% mai mică, scrie Antena 3.

Reamintim că și în județul Cluj, unele primării recurg la soluții mai drastice. Primărița din Chinteni, Magdalena Lucia Suciu, i-a anunțat recent pe locuitorii comunei să nu mai folosească apa potabilă pentru irigarea grădinilor. În caz contrar, le va fi sistată furnizarea apei potabile. Decizia radicală vine în contextul problemelor apărute în legătură cu furnizarea apei potabile, anunțate de Companiei de Apă Someș. 

Citește și: Primărița de FIER a Clujului luptă dur cu cei care irosesc apa potabilă: „Uzi grădina, rămâi fără apă”

Comentarii Facebook