Datorii vechi de peste un an ale primăriilor, pe lista de plată! Nazare pornește mecanismul de 2 miliarde. Ce trebuie să facă primarii până pe 25 noiembrie

Primăriile și consiliile județene pot cere bani din fondul de 2 miliarde de lei pentru datoriile către firme. Termenul expiră pe 25 noiembrie

Primăriile și consiliile județene din toată țara, inclusiv cele din județul Cluj, pot depune până pe 25 noiembrie cererile prin care își sting restanțele către furnizori, dintr-un fond de 2 miliarde de lei. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat marți, 10 noiembrie, că a semnat ordinul care pune în aplicare măsura și că normele și formularele au fost publicate.

Mecanismul a fost prevăzut la rectificarea bugetară. Cererile sunt procesate în ordinea în care ajung la Ministerul Finanțelor, iar plafonul total este de 2 miliarde de lei. Cine depune mai târziu riscă să nu mai prindă bani.

„Îi încurajez pe primari și pe președinții consiliilor județene să pregătească și să depună cât mai rapid documentațiile”, a declarat Nazare.

Sumele repartizate și nefolosite vor fi retrase pe 21 decembrie.

Ce datorii pot fi stinse

Programul acoperă plățile restante înregistrate la 30 septembrie 2026, pentru bunuri, servicii și lucrări de care comunitățile au beneficiat deja. Intră aici și restanțele instituțiilor și spitalelor din subordinea autorităților locale.

Pe listă se află și sumele certe și exigibile datorate furnizorilor de energie termică și operatorilor de transport public local. Pot fi acoperite și obligațiile fiscale eligibile ale administrațiilor și instituțiilor locale.

O parte din datorii sunt vechi. Potrivit ministrului, la sfârșitul lui august aproape 166 de milioane de lei din arieratele locale aveau o vechime de peste un an, adică proveneau din obligații scadente înainte de septembrie 2025.

Cum funcționează compensarea

Banii nu ajung direct în conturile firmelor. Statul stinge în același timp datoria primăriei către furnizor și datoria fiscală a furnizorului către stat. Operațiunile trec prin Trezorerie, pe baza acordurilor încheiate și a obligațiilor fiscale confirmate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Firma își recuperează creanța prin stingerea propriilor datorii fiscale, în limita sumelor eligibile”, a explicat ministrul.

Nazare a spus că măsura îi vizează și pe furnizorii care, în așteptarea plăților de la primării, au ajuns să acumuleze propriile datorii către stat.

Ce câștigă fiecare parte

Pentru companii, ministrul vede o reducere a datoriilor fiscale și a presiunii create de întârzierile statului. Administrațiile locale își sting restanțele și își repară relația cu furnizorii, iar bugetul recuperează creanțe fiscale.

„Într-un context bugetar dificil, responsabilitatea noastră este să găsim soluții care folosesc eficient resursele disponibile. Plata obligațiilor publice și îmbunătățirea colectării trebuie să se susțină reciproc”, a declarat Nazare.

Comentarii Facebook