Miercuri 24 Aprilie

Regele Charles a recitat din Eminescu în limba română, în timpul vizitei sale la Palatul Cotroceni: „Țară de glorii, ţară de dor”


Regele Charles al III-lea a vizitat, vineri, Palatul Cotroceni, într-o vizită de curtoazie pentru a se întâlni cu oficiali români. Pe lângă discuțiile private cu președintele Klaus Iohannis, acesta a ținut să aducă cuvinte de laudă României.

Monarhul englez a descris cum „întotdeauna” s-a simţit „acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, „ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

„Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România. Vă mulțumesc domnule președinte pentru cuvintele frumoase și generozitatea imensă pe care ați manifestat-o organizând această recepție. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă. Când am venit aici și chiar dinainte am simțit o legătură profundă cu România. Regele României era vărul Regelui Marii Britanii, iar Regina Maria era descendent al Familiei Regale britanice, iar tatăl meu a fost vărul Regelui Mihai și aveau amintiri din copilăria comună petrecută aici. Întotdeauna m-am simțit acasă în România. În toți acești ani am avut bucuria de a putea călători prin toată țara și am întâlnit români din toate domeniile. Am avut astfel posibilitatea de a fi martori la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc și care este o mărturie a energiei, inovativității și rezistenței dumneavoastră”, a declarat Regele.

Regele Charles al III-lea se află în România într-o vizită privată, destinația lui principală fiind reședința sa de la Viscri. Monarhul nu este însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele va petrece weekend-ul retras în zona rurală. Ultima sa vizită la noi în țară a avut loc în luna mai 2022, în calitate de Prinţ de Wales.

Comentarii Facebook