Medicii de la secția ATI și-au dat demisia în bloc și au abandonat pacienții, spunând că le e frică


La secţia de ATI a Spitalului din Orăştie a demisionat tot personalul medical.

Grațiela Achim, managerul Spitalul Muncipal Orăștie, a declarat că este stupefiată. ”Sunt stupefiată! Se simt amenințate, în pericol, că pot deveni victime colaterale ale acestui virus. Este un calvar! Nu o să fie activitate pe terapie intensivă, în dimineața asta noi, culmea, chiar în dimineața asta, aveam întâlnire cu un alt medic pe care voiam să-l luăm în cadrul spitalului. Doamna a decis să vină la noi, va fi încadrată, dar își va putea începe activitatea doar după Paști”.

Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara, a declarat că a dat ”cu chiu, cu vai de managerul de la Orăștie”, și că a fost informat că ”cinci infirmiere, cinci asistenți medicali și medicul de pe secția de ATI s-au ridicat și au plecat spunând că le este frică să mai facă meseria de medic, să-și mai slujească pacienții. Am întrebat despre motiv. Este lipsa echipamentelor? Mi s-a spus că nu. Acum sunt în drum spre Orăștie. Au acolo tot ce le trebuie, dar au spus că le este frică de acest coronavirus și că dacă vor lucra acolo vor muri. Aceasta este explicația care mi-a fost dată. În spital nu sunt internate persoane infectate cu Covid-19.

Azi dimineața am suspendat din funcție managerul spitalului de la Deva. Sâmbătă a fost într-o emisiune la TV și s-a apucat să facă fel de fel de afirmații, care în loc să încurajeze, nu a făcut decât să demobilizeze”.

Comentarii Facebook