Acțiunile Meta s-au prăbușit. Facebook rămâne cu mai puțini utilizatori activi


Facebook a înregistrat prima scădere a utilizatorilor activi zilnic, pentru prima dată în 18 ani de activitate. Acțiunile companiei Meta Networks, cea care deține Facebook, au scăzut cu 20% în urma acestor anunțuri, a comunicat BBC.

Numărul utilizatorilor activi zilnic a scăzut la 1,929 miliarde în ultimul trimestru al anului 2021, în comparație cu trimestrul precedent în care numărul utilizatorilor era de 1,930 miliarde, precizează Meta.

De asemenea, încetinirea creșterii veniturilor din publicitate a afectat la fel de mult, declară compania. Cauza fiind în principal concurența rivalilor precum TikTok și YouTube. 

Acțiunile Meta s-au prăbușit cu peste 20% în tranzacțiile de după închiderea bursei (în urma acestui anunț). Valoarea companiei pe piața financiară a scăzut astfel cu peste 200 de miliarde de dolari.

Acțiunile altor platforme precum Twitter, Pinterest și Snap, au scăzut brusc în timpul tranzacțiilor de după închiderea pieței.

Mark Zuckerberg, Fondatorul Facebook, a declarant că vânzările firmei au fost afectate de faptul că publicul, în special utilizatorii mai tineri, a renunțat la rețeaua socială în favoarea altor platforme.

Meta a declarat, de asemenea, că a fost afectată de modificările privind confidențialitatea din sistemul de operare Apple.

Toate modificările au îngreunat targetarea și măsurarea publicității pe Facebook și Instagram și ar putea avea un impact „de ordinul miliardelor de dolari” pentru acest an, susține directorului financiar al Meta, Dave Wehner.

Veniturile totale ale Meta au crescut la 33,67 miliarde de dolari în această perioadă, depășind cu puțin previziunile pieței. De asemenea, compania susține că veniturile vor fi probabil cuprinse între 27 și 29 de miliarde de dolari pentru următorul trimestru, ceea ce este mai puțin decât se așteptau analiștii.

Mark Zuckerberg declară că este încrezător că investițiile în realitatea virtuală vor da roade. 


Comentarii Facebook