Miercuri 17 Aprilie

Smiley, implicat într-un accident rutier. Maşina s-a oprit într-un copac - FOTO

 

Smiley a fost implicat într-un accident rutier pe DN3, pe raza localităţii ilfovene Pantelimon. Vedeta nu a respectat distanța corespunzătoare în mers și a fost sancţionată cu patru puncte de amendă şi trei puncte de penalizare.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Claudia Burada, a declarat că accidentul a avut loc pe DN3, la kilometrul 8. Smiley se deplasa dintre Brăneşti spre Bucureşti, nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, iar mașina lui a intrat în autoturismul aflat în faţă.

 

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, ci doar avarii ale celor două autoturisme.

 

Smiley conducea un Audi Q3, proiectat într-un pom de pe marginea drumului în urma tamponării cu o dubă, scrie Mediafax.

 

Foto: Cancan.ro

Comentarii Facebook